people versus people blog. ram's landing log

people versus people: April 2010

Queer things said straight


Friday, April 30, 2010

Materializarea frustrării de după seminar

-> Click the picture
later edit:
Desigur, mai există şi oameni de genul: ,,stiti cumva daca nu am dus inca nici un eseu putem sa le ducem pe ambele in mai sau daca ni-l mai primeste cumva si pe primul in luna mai cand trebuie sa-i ducem deja cel de-al doilea eseu sau daca mai exista vre-o posibilitate sa-l ducem pe primul in alta zi chiar daca e deja tarziu?" [mesaj pe grup]

Thursday, April 29, 2010

Don't fall asleep with '84 under your pillow

... this is doubleplusungood for its fragile, old (Ingsoc dated) pages.
My quest: searching secondary sources for my essay presentation.
This ended a few minutes ago.
Critique red: 0.
Quizzes: 1.
Results:


I'm gonna think of a (web)comic about and with Newspeak. Maybe the evening seminar will inspire me and bring up some interesting characters.

Off I go,
to my monster, characters and friends.

Wednesday, April 28, 2010

I smell freeeesh times. Înainte ca sesiunea să mă ,,chirăie", I smell new opportunities, new tasks, new goals. Probabil că-i entuziasm de moment şi pe mai târziu voi vedea că n-am amuşinat bine.

And each time I scent you I get into the same ecstatic mood. This time it's irreversible.

Sunday, April 25, 2010

nişte

Tocmai (acum o oră) am terminat de citit Logicomix. Singurul eveniment notabil pe ziua de azi. Am recunoscut nişte idei prezentate de evil în discuţiile noastre, am dat cu nasul de ce mai ştiam din mitologie şi din British lit, am apreciat minuţiozitatea oamenilor...mdeah, de parcă ar trebui să folosesc termenul ,,a aprecia", ca simple uninitiated mortal ce mă aflu.
"Given the right amount of irrationality, one can read religion even in Logic"

And I know at least one person who can! I admit 1984 is not Logic but... You get my point.

În rest, ochii mei obosiţi, scoşi deasupra pervazului (pentru prima si ultima oară pe azi), au ţinut să mă facă să cumpănesc câteva minute bune dacă o tanti care stătea în faţa mallului aşteptând era sau nu Teo. În aşa hal am ajuns. Să văd de-al de din ăştia peste tot. Cred că e pedeapsa pentru dezinteresul în ceea ce priveşte chestiile politice (pentru care încă nu ştiu ce parte din mine se face vinovată).

Am întunecat monitorul punându-mi noii ochelari de soare. Cam cât de cum o arăta de dinafară? Fiţă de om plictisit, obosit şi sedat, speriat de muşchii tensionaţi din zona ochilor şi de probabilitatea că, în curând, va trebui să poarte ochelari dar, în acelaşi timp, prea leneş să se îndepărteze de monitor, prea ofticat pentru a adormi acum.


Repeating Epilogue:
Twist in my sobriety

Saturday, April 24, 2010

This is the first picture of the Sun taken by the French physicists Louis Fizeau and Leon Foucault in 1845.















In 2007, NASA takes (what they call) the first 3D images of the star.



















Finally, the most recent images of the Sun captured by the Solar Dynamics Observatory
(April, 2010):










Tot despre ea, de altul

autoficţiune
(Johnny Manolescu, Derapaj, 2006)

Meseria mea mă scutea de griji. Aveam un post călduţ, de lector la Universitate, în care Statul investea anual o găleată de vopsea, cretă şi bani cît să-ţi dea iluzia că te-aşteaptă o pensie liniştită. Locul arăta ca-n filmele lui Tarantino. Pereţii erau plini de tălpi, uşile ciobite sau pătate de mucuri de ţigară. De closete nu te puteai apropia, ceva clipocea întotdeauna sub picioare, capacele şi mînerele fuseseră furate cu atenţie şi precizie. Flotoarele urcaseră în tavan; mînerele de jos dispăreau mereu. Rămăseseră doar lănţişoarele, dar cineva le luase şi pe ele, aşa că decanatul le înlocuise cu-o tijă strîmbă de fier, de care, dacă trăgeai, îţi sărea tot dispozitivul în cap. După ora 18, holurile se cufundau în beznă, iar la etajele superioare ieşiseră zvonuri despre cupluri de studenţi încercînd periodic soliditatea catedrelor şi despre exhibiţioniştii care, zice-se, te pîndeau lunea şi vinerea cu sexul înfierbîntat. Ziua, la parter, putea fi observată o pisică alb cu gri, traversînd din secretariat spre biroul decanului (secretarele spuneau că face treabă bună, pentru că mai prinde din şoareci), iar în amfiteatrul "Odobescu" rămînea un cerşetor peste noapte.

Excursia se termina abrupt, ca şi arhitectura clădirii. Din holul principal, imens, inutil, săreai ca într-o piscină, spre ieşire; o treaptă lipsea - dacă nu erai atent, îţi puteai rupe picioarele pe marmura postpaşoptistă. În colţul cu decanatul, studenţii se sprijineau de craniul de piatră al lui Eminescu. Striveau în fiecare an ţigările pe plăcile albe, sub privirea inertă a geniului; ochii îi sclipeau halucinaţi, montaţi greşit pe exterior, ca două mingi de golf. În partea opusă, mai mic, dar la fel de popular, trona Densusianu: scurtat sub gît, cu freza linsă, vizibil asemănător cu Hitler. Jos, la subsol, se mutaseră fochiştii şi îşi aduseseră şi familiile cu ei. Ajunseseră la a doua generaţie, le zăreai nepoţii dîndu-se cu tricicleta prin curtea interioară sau alergînd printre rufele scoase pe sîrmă la uscat.

An de an, studenţii năvăleau în cavoul ăsta gigantic de cărămidă şi tablă, eşuat în Piaţa Universităţii. Se împingeau în uşile batante, înguste, făcute parcă special pentru a te împiedica să intri (una dintre ele fusese imobilizată cu sfoară, pe dinăuntru), în timp ce portarii, braţ la braţ, blocau holul, zbierînd: "Legitimaţiiiile! Prezentaţi legitimaţiiiile!". Cîţi naivi nu-şi pierduseră tinereţile prin sălile mari şi întunecoase, în căutarea învăţăturii perfecte, cîţi nevinovaţi nu crezuseră că vor ajunge, la rîndul lor, în spatele catedrei, predînd enormităţile pe care ei înşişi fuseseră obligaţi să le-asculte şi să le înveţe pe de rost de la noi... Aproape că-mi venea să rîd. Mecanismul funcţiona impecabil: la capătul celor patru ani de "studiu", scoteam pe bandă rulantă vreo 200 de absolvenţi sastisiţi şi plafonaţi, îndopaţi cu nişte cursuri de pe vremea lui Chivu Stoica, pe care ni le debitau la examenul final ca şi cum ar fi fost ale lor. Scăpaţi din facultate, discipolii erau numiţi profesori în licee, unde îi pregăteau pe elevii care, luînd admiterea, ne deveneau studenţi, treceau prin acelaşi ritual şi sfîrşeau prin a ne repovesti, cu-aplomb şi candoare, propriile noastre bazaconii. Aşa se perpetua specia. Şi tot aşa ne pricopsiserăm cu cîteva zeci de pensionari conştiincioşi, fascinaţi de cursurile deschise: genul de bunici educaţi şi sfătoşi, oricînd pregătiţi să-ţi recite din Coşbuc. Oamenii se întorceau în facultate şi după 20-30 de ani de la absolvire, convinşi că fac ce trebuie. Pe unii îi mai găseai prin bibliotecă, uitaseră să copieze ceva.

Biblioteca arăta ca o catacombă. Hruba te îmbia mai degrabă la comemorări, decît la învăţătură. Cărţile se lipeau de pereţi, reci şi îmbălsămate. Majoritatea putrezeau prin cotloane şi adîncituri întunecoase, unde doar bibliotecarele cu vechime reuşeau să se descurce; cînd răsfoiai paginile, n-ar fi mirat pe nimeni să cadă oase din ele. Nu întîlneai nici un calculator prin preajmă. Titlurile se fereau de tine, le găseai de mînă la fişier, dacă nu şterpelise cineva fişierul cu totul. Sertarele mici de lemn, numerotate cu litere de la A la Z, fuseseră pînă la urmă prinse de perete cu tije groase de fier; mecanismele culisau atît cît să nu zici că nu merg. De regulă, nu se deschideau, aveai nevoie de răbdare şi-o mînă bună; dacă trăgeai brusc, plecai cu tot dulapul după tine. La cele de sus nu ajungeai, trebuia să te milogeşti la împrumut, să-ţi aducă o scăriţă. Odată forţate, sertarele se dovedeau fie pe jumătate goale, fie pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sîrmă de tijele metalice, literatura strîngea rîndurile. Rebreanu, Renard şi Russo zăceau în acelaşi catastif, presaţi ca o lalea uscată.
[...]
Uneori, apetitul filologic depăşea orice aşteptări. Studenţii fugeau acasă cu pagini întregi, tăiate fin, cu lama, ca Biblia lui Mitică Popescu în Lumini şi umbre. Definiţii, capitole de teorie, pasaje întregi de istorie literară erau decupate dintre coperţi, cu rîvnă şi spirit de disciplină. Unele cărţi deja nu se mai comandau, studenţii ştiau ce-i aşteaptă: Larousse-ul fusese făcut ferfeniţă, din Eco lipseau capitolele despre fabulă, iar prin Crohmălniceanu băgai pumnul şi-l scoteai pe partea cealaltă. Studioşi, tinerii ucenici literaţi xeroxau fasciculele, le ajutau să ajungă de la un an la altul, cu tot cu smîngăleli şi-adnotări, ca un roman haiducesc cu peripeţii: Budulea Taichii trona în Grozăveşti, poeziile lui Villon se găseau în "6 Martie", scena cu Nadina şi Petre Petre circula prin Regie, înţesată de sublinieri şi comentarii.



Sursa

Wednesday, April 21, 2010

I Shot Andy Warhol

This movie haunted me for a while. I guess it's because I found Lili Taylor's performance absolutely fabulous. Key terms: Scum Manifesto, Warhol, Valerie Solanas, Feminism.





PS: I'm not into radicalism (in none of its forms or subjects).

A fragment: http://www.youtube.com/watch?v=SOtjnUIns0E

Microjurnal (II)

Superlativele de azi (sau chestii de-abia azi auzite sau observate):

* cea mai mare victorie a raţiunii: semne like acum aveţi voie să vă lăfăiţi pe iarbă în acest parc (teroarea unui evil) Acum e legal, be happy.

*deranjant de urât: persoane care-şi trimit studenţii la diverse festivaluri, în diverse oraşe, să scrie cronici dar care nu le oferă (ţine de bun simţ) cazare, masă, transport. Chestiile astea ar trebui suportate de facultate, nu de studentul convins (uneori prin pisiceală) să plece cu saptămânile şi să îşi plătească tot, în afară de intrarea la festival (dar vai, ce onoare!)

*cea mai vraişte ţară din care mi s-a zis iar să plec, plec, plec, plec, plec!!: asta

*cea mai ieftină ,,shaorma" din oraş (aş fi tentată să zic din ţară sau lume): la Kogalniceanu, la cele două chioşcuri riverane care se bat pentru supremaţie. Aia de pe partea cu Dreptul: ,,shaorma mică - 3 lei, mare - 5 lei"; cealaltă: ,,shaorma mică: 2 lei [!!!!!!!], mare - 5 lei, uriaşă - 7 lei". Spre ce ne duci, mă, crizo?

*cea mai bună veste (mă simt ca în liceu sau generală; şcoleră iresponsabilă. deci da, e bună): grevă mâine. Şi-aşa mai apucăm să mergem la teatru.

*cel mai plictisitor joc: domino

*cel mai insistent urmăritor - tata, care încă nu s-a prins că:
1. la fac nu mai e ca în generală
2. oamenii mă cunosc şi-l ,,toarnă" cum mai apare
3. listele cu notele sunt greu de găsit de necunoscători şi mult mai
greu de urmărit, when found

*cel mai haios vânzător: turcul din chioşcul de vizavi de unatc. Indivizii arzând după ţigări pot avea nenorocul sau neinspiraţia să încerce să-şi cumpere în timpul rugăciunilor.

*oamenii de la care mi-am luat ,,la revedere" de cele mai multe ori (5) într-un interval de 6 zile: prietenii care, în sfârşit, vor pleca mâine, sperând să nu se întoarcă iar norişorul. Nu credeam că voi vrea să-i văd iar plecaţi, dar cu toată nebunia, am ajuns să prefer asta.


Mă-ntorc la cea mai iubită pământeancă dintre oameni. :)

Tuesday, April 20, 2010

microjurnal

Cum iar n-am somn si am baterie la devicel,voi incerca sa trec de supliciile presupuse de minitastatura si sa ma concentrez pe ziua de ieri. Zi de dirig, un pic de nostalgie, cativa colegi neschimbati, de profi nu mai spun. I like making surprises. Si totusi, au trecut mai putin de doi ani...poate ca, profa fiind, stiind ce ,,loaze" am avut ca elevi, i-as fi asteptat sa apara, cativa sau mai multi, aceiasi sau ,,prin rotatie", in preajma evenimentului (dar cum nu cred ca voi ajunge profa si, mai mult, ziua imi pica inevitabil in vacanta, tot ce am scris mai sus va ramane la nivel ipotetic).

Tot ieri am vorbit cu celalalt prof pentru licenta. Vorba lui (cred ca era dintr-un interviu) e mai fain cand sunt si doi ochi misto la catedra. Si ne-a luat, pe mine si pe Obnubilare (a se vedea postul despre colegi). Raspunsurile de la ambii profi fiind obtinute, animalul se puse pe trandaveala pana la sesiune, sesiuni,licente, sustineri. Kidding. Cred.

Obsesie ce trebuie mentionata -> in cuibul candidatei Minca stau in deplina intelegere, tintuite de perete, icoane cu Maria si...si...pruncul, da, alaturi de cateva poze splendide cu Piedone. Deci da! Ecce rabia! Nu va obositi, eu insami is obosita. N-am intentionat sa sugerez ca ,,rabia"ar fi cuvant latinesc (n-am chef acum sa-i caut etimologia), il puteti lua cu sens romanesc, oricum.

Lucruri serioase? Nu am. Ma culc gandindu-ma la '84 cu newspeak-ul lui si imi continuu noaptea visand oameni. Si evil. Sau doar evil, cum va fi sa fie.


----------------------------------

Out (with my fingers aching)



PS (si, partial, post factum)
Le multumesc, pe acest wireless, tuturor retelelor nesecurizate gen mihaela, default, drac, clatitele frumusele, rentcar etc. Pentru sprijinul oferit. Si colegilor mei crpisti care s-au zburlit discutand nediscriminatoriu (mda) problema minoritatii maghiare din Romania. They've made my day and made me realize an intercultural communication course cannot change prejudices, sometimes not even make one more diplomatic. Ma felicit ca nu l-am mai intrebat pe nenea consilier ce e si cu celelalte tipuri de minoritati, nu doar cele etnice. Cred ca ar fi fost si ele considerate ,,nu probleme reale" de catre unii colegi. In ceea ce-l priveste, probabil ar fi intors-o pe undeva si, eventual, ar fi dat si niste date de sondaje atat. Cred ca our president e fed up de sondaje. Heh, zic si eu, nestiind ce-ar fi fost si o buna parte din ce e. Si PS-ul urias se sfarsi.

Sunday, April 18, 2010

sub norul de cenusa e un soare

iar sub soare e un cires japonez inflorit, sub care suntem noi. the new trend in picnic is blogpicnic. avem logicomix, cioco de casa si wireless. intre cei doi jack russeli [al din carte si cel ce roade-un bat] nu-i nicio diferenta. se aud colinde de craciun... [drooopy adds], cu functie mantrica de izgonire a norului de cenusa.
nu da, drooopy, cu floara-n mineeeeeeee. drooopy killed the flower. the already-dead-flower.

drooopy and ram out. ;)
si nu, nu ne mutam pe twitter

Saturday, April 17, 2010

under the blanket

ar trebui sa fac o noua categorie. pentru aberatiile de noapte, lansate de sub patura, cu un picior pe-afara pt a nu muri de tot de cald. as scrie despre oameni morti azi, because l feel l am reaching the depressive "corner" of myself.

so...dead people don't walk, but mine do. they don't think nor breathe. mine might as well stink, but not like a well-dead-dead.
my dead ppl are good-dead-ppl. they are kind and sweet, even funnier than me [and that's something].
some of them are passionate, others poetically-pathetic or enigmatic.

something makes them even - the fact that they're all dead, one way or another, or another, or another [and so on...there are, l think, endless possibilities according to which someone might be considered dead].

but you are not, my friend. neither did they, at first. something changed on the way to your gorgeous fortress:
l, with my impulsive, egocentric, paranoid self. shall take it slowly and hope we won't succomb.

Primul blog şi altele

Din lipsă de ocupaţie până se face ora de ieşit cu monstrul, începusem să caut urme ale primului blog. Am dat de cel despre care spuneau mai toate sursele că ar fi primul blogăr: Justin Hall. Tipul ar fi început să ,,cocheteze" cu ideea de web log sau ,,blog primitiv" [:P] prin '94. Linkul vă va purta spre prima sa postare (feb 1996). Astăzi, blogul lui (încă postează frecvent) arată aşa.

Altele
Până acum un an şi ceva, doi, una din îndeletnicirile mele zilnice era scrierea de email-uri luuungi în care mă povesteam, zi cu zi. Având mai mult de 3 persoane cărora trebuia (dar da, îmi plăcea) să le povestesc bazaconii de-ale mele, mă obişnuisem să stau ore întregi recompunând întâmplarile, trântind aproape fiecare gând pe care-l aveam (inclusiv din cele venite în timp ce scriam email-urile) şi reformulând, adaptând ,,modul de a zice" pentru fiecare receptor în parte.
Cu timpul, demonii au plecat (măcar pentru o vreme), prietenii s-au mai rărit (ori i-am mai rărit), tărâmuri noi de explorat au apărut, mesajele s-au scurtat din ce în ce mai mult, sub masca celor 2 facultăţi între care trebuie să mă împart am luat shield-ul de busy almost all the time, m-am înstrainat şi am înstrăinat. Poate că aşa facem când creştem sau, mai bine zis, aşa scădem când creştem. Zic şi eu. O fi tot filosofie, vorba lu' Camil, dar sigur din aia de grad inferior.

Thursday, April 15, 2010

Loading...Sultănica

Rezumat (neliterar, ne-referativ):
În Sultănica (Delavrancea) se face că protagonista, al cărei nume dă titlul nuvelei, se îndrăgosteşte de căpraru' Drăgan, plecat în armată.
Odată întors, Sultănica i se dăruieşte (nu ştiam cum să evit multe din cuvintele ce-mi veniseră mai lesne) dar, după cele întâmplate, se găseşte ,,sedusă şi abandonată" (că deh, sămănătorişti: orasu' îl strică pe om, deci şi pe Drăgan). Mama Sultănicii, Stanca, află oroarea şi moare, iar fie-sa îşi ia vaca şi viţelul şi pleacă-n munţi.


Şi pentru că la curs am rescris cumva povestea Sultănicii (şi Caragiale a parodiat-o în felul lui, why shouldn't I? el s-a luat de stil, eu mai mult de poveste), iată ce-a ieşit:


sultănica is on Twitter
- [ Tradu această pagină ]
Get short, timely messages from sultănica. Get updates via SMS by texting follow sultănica to your local code.
"Hello, world! My lover has left, I feel so sad"

Drăgan is now online
Sultănica [invisible]: Te-ai întoors![sultănica has signed back in] hai să ne vedem!
Drăgan [fake idle]: Bine
Drăgan [idle] "plecat qu kaprele"


Şi statusul de facebook al Sultănicii se schimbă în "in lav". Stanca dislikes this.
Sultănica ştia că el e single, ea însăşi era open relationship şi spera ca, în curând, să poată scrie married.
"Sultănica is madly in luv... You were great last nait!"
Stanca gone permanently offline.
Drăgan: lol
Sultănica: what do you mean by that?
Dragan has signed out

,,Sultănica is desperate. I hate youuuuuuuu! Dezamăgită de lume şi etc. Îmi iau vaca şi plec"
Sultănica has signed out
Ultimul ei post pe Twitter: "AFK* forever!"



Ze end.

*away from the keyboard

Wednesday, April 14, 2010

Trandafira şi Minca

Câte ceva despre autor
Stare: somnoroasă
Ascultă: Max Raabe - Tainted Love
Primul lucru vazut de dimineaţă: tavanul
Al doilea: geamul
Al treilea: pe Mincă, aia, că Teo dispăruse

Ego, omul ăsta de se ia de toate chestiile, porcarii sau trebi serioase se va lua şi de catindatele care i s-au urcat pe deasupra capului in ultimele 3 zile. Ignoranţa-mi trebuie scoasă aici, în public şi bătută un pic de faţă cu străinii: habar n-aveam, până acum vreo 3 zile, din ce colegiu electoral face parte şi sertaraşu' meu, adicătelea domiţiliul. Acum ştiu. Mă simt cu mult mai bine. Fără glumă.
Dar să rivenim la ce încercam să zic. Carevasăzică TEOdora T.(care a avut grijă să îi ajute şi pe-ăia care o ştiau, nah, de la TV dar poate că nu se prindeau că pe bannerul ăla de deasupra ţestei le flutură chiar ea, tanti de la TV) şi Liliana M. catindează pentru colegiu' meu, cetăţeancă nesimţită şi ignorantă (da, îi ştiu sensul; să lăsăm, însă, aşa...e mai thrilling).
Carevasăzică2, prin zona mea de reşedinţare au apărut bannere, verzi şi roşii. Îîîîîîn colţul verdeeeeeee: Teeeeeeeeeeeeeeeeooo! iar prisma roşie este marca incontestabileiiiiiiiiiiii: Linialaaaaaaaaaaaaaa!

Să vă explic
A treia imagine pe care am văzut-o acum trei zile, trezindu-mă: o fâşie verde cu faţa Teodorei plus sloganul (,,Mai mult suflet, mai puţină politică") pe lângă o diiiitamai (and I mean it) prismă cu faţa, corpul şi mâna întinsă a Lilianei (,,Soluţia pentru viitor" şi ,,Votează pentru tine").
Day two: Aceeaşi prismă, acelaşi banner agăţat, însă, doar de o parte.
Day three: Prisma şi-atât. Teo dispăruse. M-am uitat brusc şi spre capatul celălalt al străzii, doar-doar oi mai găsi-o măcar acolo. Era, am oftat uşurată. Cu spatele alb şi dreptunghiular la mine, dar m-am gândit că nah...şi ăia de pe stradă au dreptul să o vadă.
Am primit chiar şi scrisorică de la ea. Zice un pic de emisiunile ei, un pic de background (educaţie, heh) şi că proiectul ei îs copiii; în fine...se mai scuză că a scris prea familiar şi îmi readuce aminte că ea nu-i politician şi d-aia. Dar poate fi. Până atunci, ne anunţa că o gasim pe strazi, în pieţe şi parcuri.
Aştept cu nerăbdare şi scrisorica de la Mincă. Se uită ea cam ciudat în poza aia, dar încerc să mă las de judecat oamenii (numai) după aparenţe.

Facebook reaches South Park

I don't regularly watch South Park. But sometimes I do take a peek to see what's hot. And so I found this episode about Facebook. Enjoy!

Sunday, April 11, 2010

that is why they're called writers

A scrie ,,istoria propriei memorii, cu exactităţile şi scăpările ei, cu minciunile ei care sunt în acelaşi timp adevaruri şi adevărurile ei care nu se pot feri de a fi în acelaşi timp minciuni". (Jose Saramago)

Şi iată încercarea palidă a confesiunii ca literatură de a scăpa de propriul nume:
Poate a scrie despre părţile invizibile, cele pe care ţi le imaginezi într-o situaţie concretă, ideile pe care le ai, mai apoi şi care vin în completarea relatării poveştii respective (relatarea faptului ca poveste, repovestirea poveştii şi tot aşa până ajunge la majoritatea celor cărora te-ai gândit -sau nu- să le-o spui).
Zile care par absolut fabuloase, cu zeci de ,,faze" de diverse facturi dar care, bineînţeles, se uită sau se transformă în ceva şi mai fabulos sau obscur ori pur şi simplu banal.
Schimbul de memorie adus în poliloghie doar de dragul aberaţiei. Iluzie ce-mi pare fascinantă şi, uneori, posibilă (uitându-i ,,statutul"). Privind un oarecare ins şi încercând un scenariu care s-ar potrivi ca amintire a respectivului. ,,Fazele" imaginate nefiind, în niciun caz, legate de experienţele privitorului.
Sau poate trişa...şi unii o fac bine.

Friday, April 9, 2010

Sticky and Smart









More on: Toxel

Thursday, April 8, 2010

Bicicleteeeee!

De azi şi până nu vine iarna ca lumea (anul trecut au fost până-n noiembrie) vor fi (re)deschise centrele ,,La Pedale". Festinul nostru de plimbat cu bicicleta. În Herastrău (zona Gradinii japoneze), Kiseleff şi Tineretului (intrarea dinspre Gh Şincai).
Program: L-V: 11:00-19:00, S,D:10:00-20:00
That is all I know, that is all you get.


PS: da, tot gratis, cate 2 ore, da, tot pe baza buletinului

Monday, April 5, 2010

14th type

After reading this post I wanted to score like Jesus. But he's got his own ways, so I've got this instead: Extraversion, Sensing, Feeling, Perceiving.
As far as I remember, back in high school, our psych' teacher brought us this test; same stuff; I guess some things hardly ever change.

ESFPs live in the world of people possibilties. They love people and new experiences. They are lively and fun, and enjoy being the center of attention. They live in the here-and-now, and relish excitement and drama in their lives.

ESFPs have very strong inter-personal skills, and may find themselves in the role of the peacemaker frequently. Since they make decisions by using their personal values, they are usually very sympathetic and concerned for other people's well-being. They're usually quite generous and warm. They are very observant about other people, and seem to sense what is wrong with someone before others might, responding warmly with a solution to a practical need. They might not be the best advice-givers in the world, because they dislike theory and future-planning, but they are great for giving practical care.

ESFP is definitely a spontaneous, optimistic individual. They love to have fun. If the ESFP has not developed their Thinking side by giving consideration to rational thought processing, they tend to become over-indulgent, and place more importance on immediate sensation and gratification than on their duties and obligations. They may also avoid looking at long-term consequences of their actions. For the ESFP, the entire world is a stage. They love to be the center of attention and perform for people. They're constantly putting on a show for others to entertain them and make them happy. They enjoy stimulating other people's senses, and are extremely good at it. They would love nothing more than for life to be a continual party, in which they play the role of the fun-loving host. ESFPs love people, and everybody loves an ESFP. One of their greatest gifts is their general acceptance of everyone. They are upbeat and enthusiastic, and genuinely like almost everybody.

An ESFP is unfailingly warm and generous with their friends, and they generally treat everyone as a friend. However, once crosesed, an ESFP is likely to make a very strong and stubborn judgment against the person who crossed them. They are capable of deep dislike in such a situation. The ESFP under a great deal of stress gets overwhelmed with negatives thoughts and possibilities. As an optimistic individual who lives in the world of possibilities, negative possibilities do not sit well with them. In an effort to combat these thoughts, they're likely to come up with simple, global statements to explain away the problem. These simplistic explanations may or may not truly get to the nature of the issue, but they serve the ESFP well by allowing them to get over it. ESFPs are likely to be very practical, although they hate structure and routine. They like to "go with the flow", trusting in their ability to improvise in any situation presented to them. They learn best with "hands-on" experience, rather than by studying a book. They're uncomfortable with theory. If an ESFP hasn't developed their intuitive side, they may tend to avoid situations which involve a lot of theoretical thinking, or which are complex and ambiguous. For this reason, an ESFP may have difficulty in school.

On the other hand, the ESFP does extremely well in situations where they're allowed to learn by interacting with others, or in which they "learn by doing". ESFPs have a very well-developed appreciation for aesthetic beauty, and an excellent sense of space and function. If they have the means, they're likely to have to have many beautiful possessions, and an artfully furnished home. In general, they take great pleasure in objects of aesthetic beauty. They're likely to have a strong appreciation for the finer things in life, such as good food and good wine. The ESFP is a great team player. He or she is not likely to create any problems or fuss, and is likely to create the most fun environment possible for getting the task done. ESFPs will do best in careers in which they are able to use their excellent people skills, along with their abilities to meld ideas into structured formats. Since they are fast-paced individuals who like new experiences, they should choose careers which offer or require a lot of diversity, as well as people skills.

ESFPs usually like to feel strongly bonded with other people, and have a connection with animals and small children that is not found in most other types. They're likely to have a strong appreciation for the beauties of nature as well. The ESFP has a tremendous love for life, and knows how to have fun. They like to bring others along on their fun-rides, and are typically a lot of fun to be with. They're flexible, adaptable, genuinely interested in people, and usually kind-hearted. They have a special ability to get a lot of fun out of life, but they need to watch out for the pitfalls associated with living entirely in the moment.


Myers-Briggs test: PersonalityPathways

Tower of The Sorcerer (var 2D)






Un joculeţ fain rău pe care l-am redescoperit acum 2 zile, după prima lui atestare pe PC-ul meu (de acum mai bine de 7 ani). Este o combinaţie de Role Playing Game şi Puzzle, cu grafică 2D (e şi o varianta 3D, dar am preferat-o pe prima, face gameplay-ul mai uşor).
Jocoletele e de prin 1998 şi e făcut de doi japonezi, cu niste lacune in the use of English (se vad în puţinele dialoguri).
Mi s-a parut şi acum, rejucându-l şi, finally, terminându-l, un time-passer destul de captivant şi inteligent (trecând peste povestea cavalerului care -nu-i aşa?- trebuie să salveze prinţesa, să omoare chestiile din cale, să îşi calculeze aproape fiecare mişcare, să găsească pasaje secrete şi să îl omoare pe the big bad guy).

Se poate downloada (vreo 3Mb) de aici
Şi niste screen-uri cu ce-am făcut mai toată dimineaţa şi ziua.
Have fun!

nr. 100

Postul cu nr. 100, that would be.
Şi 3 luni de blog, împlinite ieri.


Boză văcută unei bvidrine de bancâ, dzona Unirii. ,,A venit pensia!"
Şi-ncă o buca' de drob pentru mine.

Saturday, April 3, 2010

Easter ads 2010


The Post Lounge: Easter Card
.

From AdsOfTheWorld

între Saramago şi Winterson *break-posting*

De obicei scriu pe-aici din plictis, rareori din indignare sau sentimente apropiate ei. Când te aştept, îmi repopulez mintea cu tot soiul de imagini legate de tine. As far as I'm concerned, aproape orice poate avea legătură (mai uşor de realizat sau dimpotrivă) cu Oriceul. Am terminat ce mi-ai împrumutat; voi începe una pe care vei vrea, după ce eu însămi voi fi terminat-o, s-o citeşti şi tu. Voi vrea, apoi, alta şi alta, mereu de la tine, mereu din ce-ai citit sau ai vrea să. Ce ai văzut şi ce ai mai vrea să vezi, ce ai ascultat şi ce vei asculta, ce ai făcut, ce ai de gând să faci, ce gândeşti, la ce te găndeşti, ce simţi. [Scrisoare pentru i/Iepuraş, poftim.]

Tot Saramago citeam şi mai demult, când cineva îşi arătase încânarea privind o imagine, din Intermitenţele morţii, cea a pisicii care se aşeza în poala Morţii. Şi aştepta.
Aparent, asta ar fi singura legătură pentru care am scris de pisică (având în vedere că nu aveam de gând să te fac, cumva, corespondenta Morţii din roman).

Plictisul de plictiseală e anost. Pleonasm triplu...I like it.
Te voi citi şi îmi va trece. :)

Friday, April 2, 2010

să vopsim ouăle cu ziaru'


Am găsit pe masa de la bucătărie următoarea ,,chestie" că nu mă prind cum altfel i-aş putea zice. Am văzut data şi, fără să fiu fan ,,zile în care toţi fac aproape acelaşi lucru cam în acelaşi timp" m-am gândit că o fi păcăleală de 1 aprilie.
Aşadar, vă prezint porcăria din ring (ziar din alea, pe gratis, aruncate peste tot prin şi pe lângă staţiile de metrou sau ratb).
Am scanat pagina direct. Succes la vopsit (brrrr)!
Click şi se va mări. Ura!

Thursday, April 1, 2010

Missy Higgins - Unbroken


scurtă urmă de frustrări

Mă uit iar, cu ochi abia redeschişi, spre petele de jos, din stradă. Primesc mesaj ca-i grevă, mă gandesc că nu mai pot ajunge unde-am promis, apoi îmi revin: aburii dimineţii. Zic ,,bine că merge metroul" şi-nchid iar ochii. Bate vânt rece, a ploaie, deşi afara e senin cu şanse mari de soare all day long. Ieri mi s-a ridicat, de către o profă, întrebarea existenţială de ce orăşenii zic, atunci când plouă, că e urât? Poate pentru că n-avem culturi de care sa ne-ngrijorăm sau avem întâlnirea vieţii noastre şi nu vrem să ne strice freza, poate ca trebuie să mergem al serviciu sau la şcoală (denumire generică) şi traficul ş-aşa împuţit începe să ,,miroasă" şi mai rău, a animale plouate, poate că n-avem bani să stam pe undeva cu o apă în faţă cântându-i lui sau ei I love you după combina vreunui bar.
Guguştiucu', alarma mea, dă târcoale. Trează cică sunt, poate că ideea lui e că ar trebui să plec.
It is time
, parcă fâlfâie...
Săracul; el, care nu vrea să zică nimic de genul ăsta. Nimic nu se subînţelege, asta auzeam frecvent prin liceu.
Da, dar imaginea X sugerează cutare şi cutare lucru, prin contrast cu imaginea Y, la care eul liric se referea ca fiind o etc. Se poate extrage sensul de Z, cu valenţe... Desigur, autorul a vrut aici să nush ce.
Sigur că da. Dacă s-ar fi gândit mai mult, sigur ţi-ar/ne-ar/v-ar fi dat dreptate şi chiar ar fi realizat că, de fapt, chiar vrea să spună cutare şi cutare.