people versus people blog. ram's landing log

people versus people: September 2010

Queer things said straight


Tuesday, September 28, 2010

Anunţuri

Student în an terminal, caut plămân pentru continuarea schimbului de gaze în interiorul innecăcios al ,,mediului academic".
Empatizator de profesie, cumpăr glande lacrimale şi colecţie de sentimente din perioada 2003-2009. Ma puteţi contacta la cursuridetoatefelurile@y.moc.
Vând telefon zimhiens cu toate accesoriile incluse (degete, incărcător, voci, certuri, căşti, fantezii).

Monday, September 27, 2010

Din amintirile copilului-copac-de-radio

Când eram eu mică şi de-abia se putea spune că încep să se vadă roadele puţinelor mele sinapse, mă perindam prin Radiodifuziune împreună cu o gaşcă de puşti. Am strans multe frânturi din mine şi ce era în jur în perioada aceea (aproape 10 ani. să fie mai mult?). Singurul, dar singurul motiv pentru care m-am apucat să scriu pe blog (ce dacă, teoretic, ar trebui să-l consider my private space?) despre perioada aceea este Herta.
Iată întretăierea a două lucruri: unul de care-mi aduc aminte zâmbind şi altul de care nu pot să nu-mi aduc aminte, faţa laureatei fiind peste tot.
Disclaimer: n-am citit încă nimic de ea şi sunt sufocată de câte herte întâlnesc ochii şi urechile mele zilnic, oriunde aş merge. Am de gând avem de gând să o vedem azi ,,în dialog cu Gabriel Liiceanu, în direct, de la 18:30 pe www.radio3net.ro".
Pentru cei care se chinuiesc să vadă legătura intre herte şi amintirile mele radiofonice: search deeper.
Acum aproape 6 ani, Radio România Tineret devenea Radio3net, primul radio-tv (cum i-aş fi spus). Noi, copiii chirăitori de diminică dimineaţa, ne mutarăm cu cătel, cu purcel pe Cultural. În perioada aia aveam pusee de panseuri. Unul din ele suna cam aşa: ,,Care mai e farmecul în a vorbi la radio dacă toată lumea te şi vede?". Pentru mine, deliciul suprem la care mă puteam gândi era că poţi spune lucruri serioase, care să-i lase paf pe ascultători, în timp ce faci cele mai neserioase gesturi (să te scobeşti adânc şi liniştit în nas, să joci darts cu moaca vreunei vedete în faţă şi altele de aceeaşi factură). Bineînţeles, consider că eram încă prea mică pentru astfel de ,,realizări". Nu pot spune ceva serios nici măcar acum.
Da, sunt modestă, get over it.

Thursday, September 23, 2010

"existential questions" featuring dolls

Why would someone take pictures of an ugly, ugly place instead of capturing and showing the beauty of [...bla, bla, bla, you get it]?
What's the point in making scary, horrible dolls when any little girl/boy (adopting a feminine gender role- oh, boy, these traditionalists!) could easily freak out at the sight of one of those? Well, no one said it has to have a point nor that the dolls are for kids (or "little children" as one of our teaching assistants constantly writes on her blog - yeah, I can't help it).
I stumbled upon this site where I found some of these (enjoy!):




























Speaking of dolls, here's a place I'd like to visit: La Isla de la Munecas (The Island of Dolls) in Mexico. More here

Tuesday, September 21, 2010

Sunday, September 19, 2010

sinucigaş recidivist or how to stay urban 'till you die for good

Am scris rândurile astea între sinuciderile mele reuşite şi repetate.
M-am gândit -de ce să mint?- să mă dau mare, rotund, şmecher, cum mai doriţi dumneavoastră povestindu-vă cum am reuşit să ma sinucid de mai bine de 30 de ori în oraşul ăsta claustrant (când plouă) şi infect (când nu). Mi-am notat cu minuţiozitate fiecare senzaţie din cele trei momente principale (înainte, în timpul şi după), convins fiind că pot deveni, într-o zi, important pentru ştiinţe precum cele ale medicinei, biologiei, fizicii sau psihologiei.
Dar cum nu a venit încă vremea tehnoredactării acestui consistent manuscris, m-am decis să arunc o ciozvârtă celor disperaţi, care caută sfaturi şi se tem de o eventuală supravieţuire.

Când m-am gândit prima oară să mă arunc de pe parcarea de la Unirii, mi-am adus aminte de o serie de babe ale căror supravieţuiri ,,miraculoase" umpleau câte 5 minute din spaţiul de emisie al buletinelor de ştiri. Am estimat că, pentru o persoana cu norocul şi greutatea mea (95), cel mai sigur ar fi un bloc de peste 10 etaje. Prima oară le-am încercat pe cele dinspre periferie, de 20, apoi m-am mutat mai spre centru, pe cladirile de birouri din Piaţa Victoriei.

Metroul: unul din cele mai sângeroase şi enervante mijloace de a muri. Cel puţin, din punctul de vedere al celorlalţi - you know...omuleţii aia agitaţi care trec repede peste şoc şi încep să pufnească dându-şi seama că nu vor mai ajunge la timp.

Înecul în canalele inundate şi descoperite, in zilele ploioase şi gri

Moarte prin strivire- materiale necesare:
a) betoniere, şlefuitoare şi alte utilaje ce împânzesc străzile
b) picioare şi bandă adezivă (procedeu: se merge de cu dimineaţa într-un club în care şansele să mai poţi atunca un ac când se face noapte sunt minime; persoana se lipeşte de podea şi aşteaptă hoardele de party animals)

Enervatul unei haite de cel puţin 3 câini. Am încercat cu unul (care, până la urmă, s-a plictisit de sfâşâiat) şi apoi cu 2 (între care s-a legat o idilă fix când eram pe punctul de a face infarct).

Aruncatul în faţa şoferilor cursanţi de pe Magheru, Dorobanţi etc.

Tăiatul cablurilor de curent cu orice găsţi metalic şi ascuţit

Colectarea a cel puţin 1 kg de otravă de şobolani şi înghiţirea ei (scotocind prin colţurile facultăţilor am conchis că la limbi sunt cele mai multe şi cele mai grase rozătoare).

Asistarea la un curs ţinut de Mme Spiridon...În dosar va scrie: ,,cauza morţii-necunoscută", dar cu toţii vom şti că există o legătură între cele două.

Inhalaţii cu miros de cadavre arse, festin oferit de crematoriul de sud, cu o bogată istorie în domeniul mirosurilor insuportabile

Înjuratul flăcăilor care stau ciorchine la guri de mall-uri, metrou, blocuri. Restul vine de la sine.

O oră (limita pentru oamenii antrenaţi să reziste, să reziste, să reziste) de înot iarna, la cel mult 7 grade în Lacul Morii, Dâmboviţa, Lacul Tineretului sau alte bălţi/râuri cristaline.

Mersul pe strazile cu clădiri vechi din care cad chestii- veţi reuşi, odată şi odată, să vă spargeţi capul. Sooner then you might think, actually. Perseverare non diabolicum est.

Spânzuratul de un panou publicitar. Metodă bună dacă vreţi să muriţi cu public. Reversul: mulţi vor trece pe lângă, cel mult exclanând "Wow! Uite ce real/ă pare ăsta/asta! Super tare, mă!".

Opriţi un puşti pe stradă, daţi-i o mitralieră şi spuneţi-i că a câştigat o şedinţă gratuită de laser tag/paintball

Angajaţi-vă ca operator de sondaje de opinie

Băgaţi-vă în faţă când staţi la coadă la casă, la biserică pentru pupat icoane sau luat lumină. They'll rip your heart off.

Închideţi-vă într-o toaletă publică. Zece minute sunt suficiente.

Coborâţi din maşină în dreptul pompei de benzină şi aprindeţi-vă o ţigară. Prima dată când am dat să fac gestul ăsta, nerealizând că într-o benzinărie se află, well, benzină şi că benzina e uşor flamabilă, am fost prompt claxonat de cele două maşini din spate. A doua oară l-am dus la bun sfârşit and...it worked. yeah



[va urma]

Friday, September 17, 2010

The first TV commercials targeting LGBT audience

Denmark, 1993


US, 1994

Bonus: McDonald's first gay friendly ad:

Thursday, September 16, 2010

(the) one who hopes

My personal utopia meets (again) another one: the universal language.
I've read about Esperanto some time ago, but now I'm thinking about doing something more.
A glance: http://www.esperanto.ro/
More than that: http://esperanto.com/

Wednesday, September 15, 2010

vineri noapte de filme

Program Noaptea Albă a Filmului Românesc:

Intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.



URANUS 144

21:00: Operaţiunea Monstrul (1976) r: Manole Marcus; 102 minute

23:00: Nunta mutã (2008) r: Horaţiu Mălăele; 84 minute



Club FABRICA

21:00 – 01.00

Colivia (2010) r: Adrian Sitaru; dramă ; 17 minute

Lampa cu cãciulã (2006) r: Radu Jude; 23 minute

Nunta lui Oli (2009) r: Tudor Jurgiu; 22 minute

O zi bunã de plajã (2007) r: Bogdan Mustaţã; 10 minute

Trenul Foamei (2010) r: Viorel Timaru; dramă; 26 minute

Derby (2010) r: Paul Negoescu; 15 minute

Mousse au chocolat (2009) r : Paul Tanicui ; 11 minute

Captivi de Crãciun (2010) r: Iulia Ruginã; 40 minute



Cinema PATRIA

20:00: Marţi dupã Crãciun (2010) r: Radu Muntean; 99 minute (intrare pe bază de bilet)

22:00: A fost sau n-a fost? (2006) r: Corneliu Porumboiu; 89 minute

00:00: Marfa şi banii (2001) r: Cristi Puiu; 90 minute



Noul Cinematograf al Regizorului Român

Indoor

18:00: Nunta de piatrã (1972 -1973) r: Dan Piţa; 130 minute

20:30 : Secvenţe (1982) r: Alexandru Tatos; 98 minute

22:45 : O varã de neuitat (1994) r: Lucian Pintilie; 94 minute

00:45: Valurile Dunãrii (1960) r: Liviu Ciulei; 92 minute

Outdoor

21:00: Marţi dupã Crãciun (2010) r: Radu Muntean; 99 minute (subtitrare in lb. francezã)

23:00: Nuntã în Basarabia (2010) r: Napoleon Helmis; 90 minute (avanpremierã oferitã de
Festivalul Degustãtorilor de Film şi Artã Culinarã)



Cinema STUDIO

19:00: Mar Nero / Marea Neagrã (2009) r: Federico Bondi; 95 minute (intrare pe bază de bilet)

21:00: Francesca (2009) r: Bobby Pãunescu; 94 minute

23:00: Legãturi bolnãvicioase (2006) r: Tudor Giurgiu; 85 minute



ELVIRA POPESCO

18:00: Drumul Pãsãrilor (2009) r: Vlad Naumescu, Klara Trencsenyi; 52 minute

Australia (2009) r: Claudiu Mitcu; 64 minute

20:15: Marele Jaf Comunist (2004) r: Alexandru Solomon; 85 minute

Nãscuţi la comandã – Decreţeii (2005) r: Florin Iepan; 68 minute

23:00: Testimonial (2008) r: Rãzvan Georgescu; 90 minute

Quest / Cãutare (2010) r: Ionuţ Piţurescu; 31 minute

01:15: The Shukar Collective Project (2010) r: Matei Alexandru Mocanu; 75 minute



PIAŢA GEORGE ENESCU

20:30: Mãnuşi Roşii (2010) r: Radu Gabrea; 117 minute (avanpremierã)

23:00: Filantropica ( 2002) r: Nae Caranfil; 110 minute



Cinema EFORIE

19:00: Pescuit sportiv (2009) r : Adrian Sitaru ; 80 minute

20:45: Occident (2002) r: Cristian Mungiu; 105 minute

22:45: Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006) r: Cãtãlin Mitulescu ; 101 minute

Songs







thanks to a friend

Tuesday, September 14, 2010

wreck of the day

the 3 a.m. dilemma

What to do when you struggle to put yourself to sleep, you somehow manage, have a couple of nightmares and, all of a sudden, you wake up in the middle of the night at 3:00 a.m.?
Well, you can try to sleep anyway not minding the 3 a.m. boo-symbolism, you freak out and start google-ing and then praying or you try to get back to sleep and have fun reading about it in the morning.
I chose the last one. And I found out that...

-> I might be defective: "We all have enter clocks and yours definitely needs to be readjusted ---maybe a sleep expert through your dr could help "

-> God called. He's on the line 1: "3am is the 4th watch. The Lord wakes us up at this hour because it is then he can get our attention. During the day or when we first go to bed, we have other things on our mind. 3am is when our minds are clear and we can hear him and he can speak to us. When the Lord wakes you up at this hour or around this time, pray and listen. Sometimes we talk and pray to God but forget to listen to his answer. When you have a relationship with someone, you speak and then they speak. The same way with our relationship with Jesus. Never forget to be still and listen after you have prayed and talked with him. He wants to tell you what is on His heart. He wants to tell you that He loves you and will never leave you nor forsake you."... Woah!

-> I might be (slowly) dying: "I just learned that people who wake up between 3 and 4 am may have a problem with they kidney or lungs."

-> I may now enter the evil dimension: "Jesus died at 3 pm and the witches do their evil work at 3 am"

-> I might have a new friend: "I also wake up at 3am sharp.... And its been like that since i was 6 years old..... One day a friend with a really really good 3rd eye told me that ... I have an extension (like something else that is in me) i asked her what is that.... She did not reply... She said it gives her the creeps but she feels totaly safe when shes with me becoz it somehow protects me in someway... But scary if she looks me in the eyes when she saw it for the first time... I dont know what it is.. But its ok.....i just prayed a lot since then... Just be happy with it.... If you think your not alone.... Its only you there and your extension .. Make friends with it."

-> I'm depressed (no shit...): "I suffer from bipolar, and when I am in "depressed" phase, I tend to wake up at 3am every morning.. My therapist told me that this is very common for people with depression as it is when the mind is "at its darkest" and it is when we are most vulnerable."

-> I'm demon-free, it's just my fucking body: "There is an actual physiological, medical reason... this is the time when cortisol levels spike due to blood sugar dropping, and it is very common, especially in diabetics, or athletes, times of heavy stress, long hour jobs, or just people eating poorly throughout the day (going more than 5-6 hours without eating or too many refined foods). Their cortisol levels may be fine all day long until the night, when it spikes instead of drops. Something is tripping the sleep-wake cycle that needs to be corrected. The most common reason for this is due to a spike in cortisol, (think of it almost like adrenalin, but not as powerful), due to a drop in blood sugar. Your body increases cortisol levels when your blood sugar drops too low so it can pull glucose (sugar) from glycogen (stored sugar) from your liver. That surge in cortisol will wake you up. And you may wake up hungry, or not. And, if you're like me, sometimes it will result in panic attacks with terrifying events."

Personally, I'd prefer a combination between all of these. Makes you feel special.

Saturday, September 11, 2010

Poveştile mele încep cu ,,eram"

Nu sunt suficient de răcită şi nu-i suficient de frig încât să încep să populez blogu-mi cu nişte amintiri. Se pare că, în cazul meu, atunci când vine vorba de monologat, cam aşa merge treaba.
Asta nu înseamnă că nu mă gândesc la cât de strange e să mergi să predai în liceul din care ai plecat cu 2 ani în urmă şi în generala în care ţi-ai făcut, timp de opt ani, traseele emoţionale.

Friday, September 10, 2010

Lip Service

The newest les drama to be aired.
If you've had enough of The Real L Word, you might actually like this.
Sexy accent...and gals. :D

Teaser: here

Thursday, September 9, 2010

Reconsidering Ubuntu

Freezing up here, reading some articles about Linux (the free operating system I'm too lazy to install). I found out some cool stuff and I feel like sharing.
Source: http://hubpages.com/hub/27-good-reasons-to-love-Linux
I'll copy/paste some facts, then let you read it bu yourselves - of course, if someone's interested.

So....my pick:

1. The price of a license for Windows is equal to an amount of between one third and the entire cost of a new computer (depending on the version of Windows and the characteristics of the computer). So, unless you have obtained Windows illegally, you've paid. Where do you think Microsoft should take all their money?
Instead, you can get Linux is completely free. This is because many people in the world, worked hard to create a clear, safe, efficient and graphically beautiful.


2.
Linux hardly contracted the virus. Certainly it is not just impossible to get one. However, Linux makes this very unlikely to happen.


3.
Need new software? Linux already has a list of a huge number of programs. If you need some new program, simply open the Add /Remove Programs "on the left are the categories, click and right you have a list of programs that category.
Click on one and get a description of the program (it is also indicated the popularity with the number of stars). If you like you do not have to do is tick the left of the name, then click "Apply and OK. All done, now Linux will download the program, install it and settle in the category of membership.


4. Update all your software with a single click


5. The Windows programs on Linux with Wine
Well, many programs created to run under Windows, can run under Linux.


6. Never more your system unstable
Well, Linux can run for years without being rebooted (many servers run Linux, working hard and difficult to be restarted). Surely, with substantial updates that might affect the heart of the system, Linux also needs to be restarted.


7. Next generation 3D desktop: Linux uses them for some time


8. Immediate support, free and unlimited


9. Linux runs perfectly well on old-fashioned computer on which Windows XP, even refuse to install, or would you wait 20 seconds after each click. If this applies to XP, I will not dare even to talk about Windows Vista. Linux certainly will not make a fireball on your computer 12 years old, but it will run very well and will allow you to perform common tasks (surfing the net, write documents, etc..) Rather than dignity.

Wednesday, September 8, 2010

se duce leviatanul la salamandră...

Inaugurăm ciclul de bancuri cu leviatanul şi salamandra.
Tot la mine pe blog, mă? Să zică populaţia că-s superficială? Fie. :P

Sâmbătă seara
Sună leviatanu' la salamandră
- Când ai tu examen, salamandro?
- Păi tu când ai?
- Mâine la 6 dimineaţa.
- A, ce bine! Pun şi eu aşa.

Duminică dimineaţa
Se duce leviatanul la salamandra:
- Auzi, tu ai auzit că nu există Dumnezeu?
- Auzi? Şi ce dacă? Bem o cafea după? Hoaaaah *cough* *cough* hoooooohgh

Tuesday, September 7, 2010

the wine song

Leapşa - 20 de lucruri care-mi plac

Note:
*Venita pe filiera Nada - Drooopy
*,,Lucrul nu e chestie. Lucrul e ceva cu care poţi să-ţi dai în cap sau în care poţi să dai cu capul." (Săndoiu) Nu voi ţine cont strict de descriere, dar mi-am amintit de prof şi de ,,viziunea" lui.

1. mirosul cărţilor noi (împreuna cu cele de acetonă şi vopsea) - început de junkie, ştiu
2. să dansez, ascunsă în cameră
3. teatrul
4. scările liceului, balustrada, gangul, curtea interioară a facultăţii (lucruri corespondente unor amintiri. dragi, am zis-o.)
5. fumul de ţigară şi gestul de a fuma (aş fi cel mai fericit om dacă s-ar inventa ţigara fără nicotină, gudron care poate scoate, însă, fum)
6. începutul toamnei
7. vinul roşu
8. luminiţele (cele ale oraşului şi stelele, mostly)
9. locurile înalte (palmaresul meu de oraş conţine: ,,vedere de pe spitalul universitar", ,,vedere de pe unirea" - sună dubios-, ,,vedere de pe radiodifuziunea română")
10. să povestesc
11. masajul ;;)
12. pepenele verde
13. insignele şi ghiozdanul, rămase din ,,alte vremuri"
14. plimbările lungi (mai ales cu maşina) şi mai ales pe ,,traseul nostru"
15. să înot
16. cărţile de joc
17. să citesc/aud chestii despre mine (atat de orgolioasă şi...atât de sinceră :))
18. săruturile
19. clepsidrele şi ceasurile solare
20. lucrurile primite de la oamenii importanţi pentru mine :)

Lista se încheie, după 3 pahare de vin şi merge laaaaaa
Oana, Mary şi The World Unseen.

something manly

Sunday, September 5, 2010

circularitate

gimme the "new" intro and I can guess the ending

cynical circles and sad clowns
clowns sitting on a bench rolling their eyes, heads and toes
toes-
the most important part of the human body; without them no one can walk
in circles
cynical circles



EarlyLE: me stupid is

Saturday, September 4, 2010

9 days of silence

Am fi putut purta lungi dialoguri noi două, ştii? Ar fi pornit dintre gândurile mele şi s-ar fi infiltrat printr-ale tale, obligandu-le să ia parte, să răspundă şi să intrebe, la rândul lor.
În fiecare dimineaţă, gândurile responsabile cu număratul zilelor rămase se trezeau primele. Încercau să tragă de somnoroasele şi leneşele tale care, probabil, în acel moment al zilei, erau în cu totul alte peisaje.
Mai târziu, când venea vremea statului la soare şi a înotatului, gândurile mi se dispersau, ca o mână de spioni porniţi fiecare în câte o misiune, în spaţii diferite ale Terrei. Atunci trecea cel mai repede ceea ce numim noi ,,timp". Se făcea deja prânz, porneau în căutare de mâncare pe care o rumegau simultan cu gura mea, ferindu-se să-mi mai dea de lucru (anxietate, dor, paranoia etc.).
Serile treceau cel mai greu. Degeaba alergau pe stabilopozi, peste apă, spre luminiţele staţiunilor, spre far sau se îmbarcau pe ce găseau în port. Încercau să îţi prindă iar propriile gânduri.

De altfel, am tăcut împreună.

Gala Hop Ţop Poc

(Da, m-am întors, dar asta va intra altundeva)

Pentru că ultimele două seri din auto-exilul meu la mare au fost cam înnorate şi pentru că am prins cu coada urechii ştirea despre Gala Tânărului Actor "Hop", mi-am permis să poposesc prin Mangalia, în sala Căminului Cultural
Casei de Cultură.
N-am rezistat decât la primele parţi (secţiunea individuală). De altfel, numai o curiozitate patologică m-ar mai fi putut ţine în sală după zeci de minute de fake acting or...no acting at all. N-am vreo şcoală de specialitate, neicuşorule, dar când ragi disperat/ă ar trebui să o faci cât de cât credibil.
Să nu fiu mârlană. Au fost vreo două concurente care mi s-au părut chiar talentate. Una din ele se tot fâţâia prin sală cu un rucsac în spinare, potolindu-se pentru vreo 2 minute în care s-a asezat pe locul de lângă mine (cred ca am fost cam brutală :)) picior pus ca barieră şi replica mea candida: ,,vrei să stai? e liber."). La scurt timp era pe scenă, scoţând un ferăstrău electric şi cocoţându-se pe un bust de bărbat (de plastic, da?).
Uite ce înţelege lumea din teatru! Ah, fiinţe incapabile ce suntem.

Concurs fiind, juriu avea: Felix Alexa, Sorin Crişan, Florin Fieroiu, Marius Manole şi Virginia Mirea. Singurul, Manole încânta cei doi ochi meschini, aflaţi la câteva rânduri distanţă, de fiecare dată când un absolvent-actor-wannabe ,,interpreta": gluga lui pavăză se făcea, acoperindu-i parţial faţa oprită în grimasa de ,,Aoleu. Gataaaaa!".

Publicul
Ei, na. Adunătură (ca şi mine, after all) de pe străzile Mangaliei şi, probabil, susţinători de-ai concurenţilor. Omuleţi care reveneau la viaţă de fiecare dată când auzeau cuvinte ca ,,sex", ,,marijuana" sau ,,pulă".

Sunt curioasă cine câştigă. Azi e ultima zi.
Voi transcrie din program ce s-a jucat/va fi jucat

1 sept
Ana Maria Bălescu - Vocea broscuţei ţestoase după John van Druten
Adina Lazăr - ,,m-am întors de la supermarket şi i-am tras o mamă de bătaie fiului meu" după Agamemnon de Rodrigo Garcia (textul ăsta chiar mi-a plăcut, probabil că îl voi căuta)
Ana Nicolae - Ortansee după Theodor Mazilu
Alexandru Petrila - ,,Însemnările unui nebun" după N. V. Gogol
Raluca Mara - ,,Pasărea-Care-Nu-E" după texte de Fredrich Nietzsche
Simona Contraş şi Ali Deac - Omul de zăpadă de Lia Bugnar
Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache, Dumitru Georgescu - Dincolo de umbre

2 sept
Diana Buluga - Irma Grese: un înger al morţii după Jo Davidsmeyer
Radu Tudor - Veşnic (supă din texte de Bacovia, Shakespeare şi încă unul, îmi scapă)
Tudor Aaron Istodor - Paharul după Eric Bogosian
Ingrid Robu (my favorite) - Fotografii cu clovni invizibili de Val Butnaru
Simona Năstase - Sfânta Ioana de G. B. Shaw
Cristina Bodnărescu - Sora lui...
de Lot Vekemans
Diana Cavallioti, andreea Vasile - Women in Motion de Donald Margulies
Radu Homiceanu, Mihail Onaca, Raluca Uzunov - Exit după texte de Eric Bogosian

3 sept
Laura Bilic - Pete de cerneală de Michael Frayn
Ştefania Dumitriu - Micile mele rândunele după Theodor Muşatescu
Adrian Ţofei - The Many Ways to Skin a Cat de Raeesa Aniff
Ioan Mihai Cortea - Alexis Zorba de Nikos Kazantzakis
Diana Turtureanu - Portocalele nu sunt singurele fructe de Jeanette Winterson (opa! uite o scriitoare gay, cu un text pe măsură, ales pentru a scoate un monolog. Păcat că a fost ieri şi ieri eram ,,în tranzit".)
Alexandra Adina Rădescu - Visul , D. R. Popescu
Andreea Ioana Cioară - Sublimul indiferent după Jean Cocteau

4 sept
Oana Ianuli, Delia Riciu, Vlad Udrescu, Alexandra Bejan, Teodor Ghiţă şi Diana Croitoru la individual. Sorry, nu am numele textelor.




Editare ulterioară:

Premiul pentru cea mai bună actriţă - LAURA BILIC

Premiul publicului, secţiunea individual: INGRID ROBU

Premiul SICĂ ALEXANDRESCU, premiul special al juriului - TUDOR AARON ISTODOR (nicio legătura, bineînţeles...e fiul Maiei Morgenstern)

Premiul „Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor - IOAN MIHAI CORTEA

Secţiunea grup: EDEN
Distribuţia: Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae, Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan, Raluca Uzunov

Premiul "Maria Filotti", acordat de printul Serban Cantacuzino - RALUCA MARA


Fin