Două duble

Take 1

Până (s-ajung) în liceu, oamenii din jur n-aveau puseuri de intelectualitate şi rareori emiteau cuvântul ,,Proust", mai puţin rar ,,madlenă"(parcă mai mult ,,brioşă") şi niciodată pe cele două în acelaşi context. Şi punctul din care începe tragedia ce a determinat postul de faţă e reprezentat de momentul expunerii, la universală, a fluxului conştiinţei la Proust. Le-adusesem madlene (dintr-acelea la pungă, nah) şi le pusesem în pahare albe, de unică folosinţă, câte un pic de ceai. Nu ştiu câţi au mai şi ascultat ceea ce ziceam (avusesem o parte legată şi de homosexualitate, cred că aici ciuliseră mai mulţi urechile), cert e că molfăiala satisfăcută era menită să creeze o miiiiică legătura (de acord, barbară) între pasajul proustian memorabil şi mult citat şi ,,flecăreala" mea de umil om studios.
Aceasta a fost, dacă vreţi, intriga. De atunci, am avut norocul extraordinar de a auzi, frecvent, de episodul cu madlena. Apogeul a fost, probabil, atins în momentul în care am auzit rostită fraza ,,Fată, mergeam pe stradă şi, deodată, ca în pruuuust cu madlena, mi-am adus aminte că trebuia să ma văd cu George la 2". Făcusem abstracţie, până atunci, de mulţimea de cititori înrăiţi care nu evocau decât madlena, fără să fi citit (poate deloc) mai mult de câteva pagini, hai un volum. Recunosc că nici eu nu am terminat de regăsit timpul, dar pot găsi o scuză în diferenţa de swanni, fete în floare, guermanteşi şi sodome si gomore citite din el până acum.

Take 2: potolirea madlenei

E primăvară şi încă iubesc.
Bine, n-ar fi fost ceva nou, dacă omiteam adverbu' încă. Nu cred că a existat până acum primăvară (şi aici ar fi trebuit sa introduc începutul unei contorizări gen ,,din clasa a..." dar cum nu îmi amintesc, las aşa) în care să nu îmi schimb ,,obiectul" îndrăgostelii/obsesiei/iubirii.
Omul ca animal (raţional) şi de mediu influenţabil.
This year, my friend, is something totally different. Încă e mirosul ăla (nu de ceai cu madlenă, de primăvară) dar, de data asta, eşti tu.