şi ştiam că până nu le spuneam şi celorlalţi n-aş mai fi putut să adorm liniştit sub scândura roşie a bărcii.
Mi-am unit cele trei degete deasupra peştelui imens şi am început să-l scrijelesc timid. În timp ce unghiile treceau de primul strat de solzi, mi-am amintit cum, cu căteva gânduri înainte (căci aşa îmi măsor eu timpul), scosesem din el şiragul acela de perle inutile dar preţioase în aceeaşi măsură. De mi-ar fi fost permis să le păstrez, cu siguranţă că aş fi fost departe acum. Cu ele mi-aş fi putut cumpăra două nurci, ba chiar trei... Da, atunci aş fi fost mai bogat decât Doamna Decan, decât Domnul Decan, decât 10 decani cu doamnele lor adunaţi la un loc.
Ştiam cât de alunecoşi sunt peştii, însă ăsta continua să mă mire. Se zbătea ritmic şi în reprize, plescăind cu coada pe fundul înnegrit de sângele altora ca el, pufăia scoţănd un sunet ca de umbrelă deschisă şi îsi rotea cei trei ochi, deşi îi priponisem bine, exact cum scria în regulament: cu câte o scobitoare de 9 centimetri pe fiecare în parte.
Cam pe la jumătatea primului semicerc, m-am oprit toropit de respiraţia apăsătoare şi asurzitoare (toti doctorii cere m-au consultat până acum au constatat că am un auz prea fin) a Doamnei Decan. ,,Faci o treabă foarte bună", am auzit-o şuierând printre gâfâituri şi, în timp ce îi aruncam o privire indiferentă (mă gândeam încă la şiragul de perle), ea continua, în verva-i caracteristică, să mă laude aruncând o serie de ,,epitete". Ce mi se părea curios era că, de fiecare dată (oh, şi nu erau puţine deloc), adăuga listei câte o nouă calitate. Ajunsesem la un pomelnic impresionant, ameţitor, care nu conţinea nici măcar două sinonime (fie ele şi parţiale).
,,Probabil că, în curând, vei avansa la carouri" îmi spuneau colegii, făcându-mi cu ochiul pe furiş. Ştiam cu toţii că orice discuţie mai lungă de trei replici era interzisă şi atrăgea o sumă de sancţiuni; gesturile ,,cu subînţeles" erau taxate chiar mai dur.
Pentru a termina mai aveam, însă, de făcut asta...
Mi-am unit cele trei degete deasupra peştelui imens şi am început să-l scrijelesc timid. În timp ce unghiile treceau de primul strat de solzi, mi-am amintit cum, cu căteva gânduri înainte (căci aşa îmi măsor eu timpul), scosesem din el şiragul acela de perle inutile dar preţioase în aceeaşi măsură. De mi-ar fi fost permis să le păstrez, cu siguranţă că aş fi fost departe acum. Cu ele mi-aş fi putut cumpăra două nurci, ba chiar trei... Da, atunci aş fi fost mai bogat decât Doamna Decan, decât Domnul Decan, decât 10 decani cu doamnele lor adunaţi la un loc.
Ştiam cât de alunecoşi sunt peştii, însă ăsta continua să mă mire. Se zbătea ritmic şi în reprize, plescăind cu coada pe fundul înnegrit de sângele altora ca el, pufăia scoţănd un sunet ca de umbrelă deschisă şi îsi rotea cei trei ochi, deşi îi priponisem bine, exact cum scria în regulament: cu câte o scobitoare de 9 centimetri pe fiecare în parte.
Cam pe la jumătatea primului semicerc, m-am oprit toropit de respiraţia apăsătoare şi asurzitoare (toti doctorii cere m-au consultat până acum au constatat că am un auz prea fin) a Doamnei Decan. ,,Faci o treabă foarte bună", am auzit-o şuierând printre gâfâituri şi, în timp ce îi aruncam o privire indiferentă (mă gândeam încă la şiragul de perle), ea continua, în verva-i caracteristică, să mă laude aruncând o serie de ,,epitete". Ce mi se părea curios era că, de fiecare dată (oh, şi nu erau puţine deloc), adăuga listei câte o nouă calitate. Ajunsesem la un pomelnic impresionant, ameţitor, care nu conţinea nici măcar două sinonime (fie ele şi parţiale).
,,Probabil că, în curând, vei avansa la carouri" îmi spuneau colegii, făcându-mi cu ochiul pe furiş. Ştiam cu toţii că orice discuţie mai lungă de trei replici era interzisă şi atrăgea o sumă de sancţiuni; gesturile ,,cu subînţeles" erau taxate chiar mai dur.
Pentru a termina mai aveam, însă, de făcut asta...
pune buton de facebook sa dau like ;)
RăspundețiȘtergerems, commentul va fi considerat buton apasat :P
RăspundețiȘtergerecat despre FB, e link la postare pe profil