când nu mi-a fost lene să mai trec pe aici, am fost prea obosită; când nu mi-a fost nici de una, nici de alta, am considerat că nu am timp.
voi menţiona bătrâna nu săracă. contemplându-şi neonul timp de câteva zile şi bucurându-se auzind că sunt mai economice decât becurile, bătrâna trăia liniştită, continuând să scoata din priză, în fiecare noapte, toate aparatele sugătoare de curent (şi, deci, de bani). revelaţia se produse într-o noapte când, stingând lumina, văzu cei câţiva fotoni agitaţi încă prin neon. speriată de descoperire şi neştiind cum să întrerupă sacrilegiul, şi-a sunat fiul. grăbit, gândindu-se că s-a întâmplat ceva grav, acesta a ajuns la locul crimei. explicaţia lui cu privire la existenţa licuricilor chiar şi după stingerea luminii ar fi fost perfectă dacă ar fi fost evitat cuvântul-bau-bau: ,,a consuma". de atunci bătrâna îşi trage linistită, în fiecare noapte, o măsuţă, o escaladează şi îşi scoate neonul păcătos.
din ciclul ,,poveşti cu ruşi" îşi va găsi locul aici numai personajul balerin(ă), din mutter Russia, care-şi încurajează studentele să fie cât mai ,,grăţoaaaaase!", cu mişcări largi şi posturi...ei bine, graţioase.
apoi povestea despre care n-am ştiut până acum, fotografia şi înregistrarea pe care era mai bine să nu le văd.
mă chinuiesc încă să termin Tache de catifea. Nu mai aştept să văd ce se întâmplă, aşa cum o făceam în început, citind detaliile despre chiar sfârsitul personajului, ci urmăresc revenirile, elipsele, repetările; jocul cu timpul, în principal, jocul vocilor (în plan secundar) şi stilul.
şi acum tu.
tu, care ai fost ieri şi alaltăieri şi în toate celelalte zile de ştim-bine-câte-luni-încoace. tu, adormind sprijinită de spatele meu, în iarba afânată, în timp ce îţi făceam cunoştintă cu Tache, citindu-ţi cu timbru scăzut primele pagini în care nu se întâmplă nimic, dar ni se spune ce se va întâmpla...sau se va fi întâmplat...sau...tu, tresărind, verificând parcă dacă dinspre spatele acela, lipit de al tău, se aude aceeaşi voce sau, daca nu cumva, am fugit lăsându-te cu gândurile şi autocriticile tale. eu, pufăind, părându-mi bine că ai adormit, privind braduţul, rotocoalele de fum, norii şi apa în lumina de asfinţit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu