Am fi putut purta lungi dialoguri noi două, ştii? Ar fi pornit dintre gândurile mele şi s-ar fi infiltrat printr-ale tale, obligandu-le să ia parte, să răspundă şi să intrebe, la rândul lor. În fiecare dimineaţă, gândurile responsabile cu număratul zilelor rămase se trezeau primele. Încercau să tragă de somnoroasele şi leneşele tale care, probabil, în acel moment al zilei, erau în cu totul alte peisaje.
Mai târziu, când venea vremea statului la soare şi a înotatului, gândurile mi se dispersau, ca o mână de spioni porniţi fiecare în câte o misiune, în spaţii diferite ale Terrei. Atunci trecea cel mai repede ceea ce numim noi ,,timp". Se făcea deja prânz, porneau în căutare de mâncare pe care o rumegau simultan cu gura mea, ferindu-se să-mi mai dea de lucru (anxietate, dor, paranoia etc.).
Serile treceau cel mai greu. Degeaba alergau pe stabilopozi, peste apă, spre luminiţele staţiunilor, spre far sau se îmbarcau pe ce găseau în port. Încercau să îţi prindă iar propriile gânduri.
De altfel, am tăcut împreună.
Comentarii
Trimiteți un comentariu