Am scris rândurile astea între sinuciderile mele reuşite şi repetate.
M-am gândit -de ce să mint?- să mă dau mare, rotund, şmecher, cum mai doriţi dumneavoastră povestindu-vă cum am reuşit să ma sinucid de mai bine de 30 de ori în oraşul ăsta claustrant (când plouă) şi infect (când nu). Mi-am notat cu minuţiozitate fiecare senzaţie din cele trei momente principale (înainte, în timpul şi după), convins fiind că pot deveni, într-o zi, important pentru ştiinţe precum cele ale medicinei, biologiei, fizicii sau psihologiei.
Dar cum nu a venit încă vremea tehnoredactării acestui consistent manuscris, m-am decis să arunc o ciozvârtă celor disperaţi, care caută sfaturi şi se tem de o eventuală supravieţuire.
Când m-am gândit prima oară să mă arunc de pe parcarea de la Unirii, mi-am adus aminte de o serie de babe ale căror supravieţuiri ,,miraculoase" umpleau câte 5 minute din spaţiul de emisie al buletinelor de ştiri. Am estimat că, pentru o persoana cu norocul şi greutatea mea (95), cel mai sigur ar fi un bloc de peste 10 etaje. Prima oară le-am încercat pe cele dinspre periferie, de 20, apoi m-am mutat mai spre centru, pe cladirile de birouri din Piaţa Victoriei.
Metroul: unul din cele mai sângeroase şi enervante mijloace de a muri. Cel puţin, din punctul de vedere al celorlalţi - you know...omuleţii aia agitaţi care trec repede peste şoc şi încep să pufnească dându-şi seama că nu vor mai ajunge la timp.
Înecul în canalele inundate şi descoperite, in zilele ploioase şi gri
Moarte prin strivire- materiale necesare:
a) betoniere, şlefuitoare şi alte utilaje ce împânzesc străzile
b) picioare şi bandă adezivă (procedeu: se merge de cu dimineaţa într-un club în care şansele să mai poţi atunca un ac când se face noapte sunt minime; persoana se lipeşte de podea şi aşteaptă hoardele de party animals)
Enervatul unei haite de cel puţin 3 câini. Am încercat cu unul (care, până la urmă, s-a plictisit de sfâşâiat) şi apoi cu 2 (între care s-a legat o idilă fix când eram pe punctul de a face infarct).
Aruncatul în faţa şoferilor cursanţi de pe Magheru, Dorobanţi etc.
Tăiatul cablurilor de curent cu orice găsţi metalic şi ascuţit
Colectarea a cel puţin 1 kg de otravă de şobolani şi înghiţirea ei (scotocind prin colţurile facultăţilor am conchis că la limbi sunt cele mai multe şi cele mai grase rozătoare).
Asistarea la un curs ţinut de Mme Spiridon...În dosar va scrie: ,,cauza morţii-necunoscută", dar cu toţii vom şti că există o legătură între cele două.
Inhalaţii cu miros de cadavre arse, festin oferit de crematoriul de sud, cu o bogată istorie în domeniul mirosurilor insuportabile
Înjuratul flăcăilor care stau ciorchine la guri de mall-uri, metrou, blocuri. Restul vine de la sine.
O oră (limita pentru oamenii antrenaţi să reziste, să reziste, să reziste) de înot iarna, la cel mult 7 grade în Lacul Morii, Dâmboviţa, Lacul Tineretului sau alte bălţi/râuri cristaline.
Mersul pe strazile cu clădiri vechi din care cad chestii- veţi reuşi, odată şi odată, să vă spargeţi capul. Sooner then you might think, actually. Perseverare non diabolicum est.
Spânzuratul de un panou publicitar. Metodă bună dacă vreţi să muriţi cu public. Reversul: mulţi vor trece pe lângă, cel mult exclanând "Wow! Uite ce real/ă pare ăsta/asta! Super tare, mă!".
Opriţi un puşti pe stradă, daţi-i o mitralieră şi spuneţi-i că a câştigat o şedinţă gratuită de laser tag/paintball
Angajaţi-vă ca operator de sondaje de opinie
Băgaţi-vă în faţă când staţi la coadă la casă, la biserică pentru pupat icoane sau luat lumină. They'll rip your heart off.
Închideţi-vă într-o toaletă publică. Zece minute sunt suficiente.
Coborâţi din maşină în dreptul pompei de benzină şi aprindeţi-vă o ţigară. Prima dată când am dat să fac gestul ăsta, nerealizând că într-o benzinărie se află, well, benzină şi că benzina e uşor flamabilă, am fost prompt claxonat de cele două maşini din spate. A doua oară l-am dus la bun sfârşit and...it worked. yeah
[va urma]
M-am gândit -de ce să mint?- să mă dau mare, rotund, şmecher, cum mai doriţi dumneavoastră povestindu-vă cum am reuşit să ma sinucid de mai bine de 30 de ori în oraşul ăsta claustrant (când plouă) şi infect (când nu). Mi-am notat cu minuţiozitate fiecare senzaţie din cele trei momente principale (înainte, în timpul şi după), convins fiind că pot deveni, într-o zi, important pentru ştiinţe precum cele ale medicinei, biologiei, fizicii sau psihologiei.
Dar cum nu a venit încă vremea tehnoredactării acestui consistent manuscris, m-am decis să arunc o ciozvârtă celor disperaţi, care caută sfaturi şi se tem de o eventuală supravieţuire.
Când m-am gândit prima oară să mă arunc de pe parcarea de la Unirii, mi-am adus aminte de o serie de babe ale căror supravieţuiri ,,miraculoase" umpleau câte 5 minute din spaţiul de emisie al buletinelor de ştiri. Am estimat că, pentru o persoana cu norocul şi greutatea mea (95), cel mai sigur ar fi un bloc de peste 10 etaje. Prima oară le-am încercat pe cele dinspre periferie, de 20, apoi m-am mutat mai spre centru, pe cladirile de birouri din Piaţa Victoriei.
Metroul: unul din cele mai sângeroase şi enervante mijloace de a muri. Cel puţin, din punctul de vedere al celorlalţi - you know...omuleţii aia agitaţi care trec repede peste şoc şi încep să pufnească dându-şi seama că nu vor mai ajunge la timp.
Înecul în canalele inundate şi descoperite, in zilele ploioase şi gri
Moarte prin strivire- materiale necesare:
a) betoniere, şlefuitoare şi alte utilaje ce împânzesc străzile
b) picioare şi bandă adezivă (procedeu: se merge de cu dimineaţa într-un club în care şansele să mai poţi atunca un ac când se face noapte sunt minime; persoana se lipeşte de podea şi aşteaptă hoardele de party animals)
Enervatul unei haite de cel puţin 3 câini. Am încercat cu unul (care, până la urmă, s-a plictisit de sfâşâiat) şi apoi cu 2 (între care s-a legat o idilă fix când eram pe punctul de a face infarct).
Aruncatul în faţa şoferilor cursanţi de pe Magheru, Dorobanţi etc.
Tăiatul cablurilor de curent cu orice găsţi metalic şi ascuţit
Colectarea a cel puţin 1 kg de otravă de şobolani şi înghiţirea ei (scotocind prin colţurile facultăţilor am conchis că la limbi sunt cele mai multe şi cele mai grase rozătoare).
Asistarea la un curs ţinut de Mme Spiridon...În dosar va scrie: ,,cauza morţii-necunoscută", dar cu toţii vom şti că există o legătură între cele două.
Inhalaţii cu miros de cadavre arse, festin oferit de crematoriul de sud, cu o bogată istorie în domeniul mirosurilor insuportabile
Înjuratul flăcăilor care stau ciorchine la guri de mall-uri, metrou, blocuri. Restul vine de la sine.
O oră (limita pentru oamenii antrenaţi să reziste, să reziste, să reziste) de înot iarna, la cel mult 7 grade în Lacul Morii, Dâmboviţa, Lacul Tineretului sau alte bălţi/râuri cristaline.
Mersul pe strazile cu clădiri vechi din care cad chestii- veţi reuşi, odată şi odată, să vă spargeţi capul. Sooner then you might think, actually. Perseverare non diabolicum est.
Spânzuratul de un panou publicitar. Metodă bună dacă vreţi să muriţi cu public. Reversul: mulţi vor trece pe lângă, cel mult exclanând "Wow! Uite ce real/ă pare ăsta/asta! Super tare, mă!".
Opriţi un puşti pe stradă, daţi-i o mitralieră şi spuneţi-i că a câştigat o şedinţă gratuită de laser tag/paintball
Angajaţi-vă ca operator de sondaje de opinie
Băgaţi-vă în faţă când staţi la coadă la casă, la biserică pentru pupat icoane sau luat lumină. They'll rip your heart off.
Închideţi-vă într-o toaletă publică. Zece minute sunt suficiente.
Coborâţi din maşină în dreptul pompei de benzină şi aprindeţi-vă o ţigară. Prima dată când am dat să fac gestul ăsta, nerealizând că într-o benzinărie se află, well, benzină şi că benzina e uşor flamabilă, am fost prompt claxonat de cele două maşini din spate. A doua oară l-am dus la bun sfârşit and...it worked. yeah
[va urma]
Comentarii
Trimiteți un comentariu