-post fara diacritice si Majuscule-


cuvantul asta -,,providential"- n-avea cine stie ce insemnatate pentru mine. azi l-am folosit si l-am ,,rostit" in gand de multe ori. o zi cu lucruri mici (poate). o zi inceputa cu mesaj la 8 (da, am de gand sa zic tocmai ce-a fost), dat de o draga prietena (ti-am zis ca asa-mi esti?), dentist ne-tocilar care ma deturna de la optionalul de la 10. da, ai fereastra, da, vreau sa te vad. facultatea mai formeaza si oameni, chit ca tendinta e mai mult spre ,,profesionalizarea" lor si-atat. iata cum: stand in curte, cu cafea de la dozatoarele infecte, vorbind despre ,,demoni" si intalniri, planuri ratate si neincepute. tigari - si nu, de data asta n-am fost o curva, facand conversatie cu cine se nimerea sa imi cedeze bucata aia de tutun, hartie si fum. asteptam ceaiul cel promis de ceva vreme. ma gandeam la un moment dat ca ar putea deveni, pentru mine, simbolul chestiilor care nu se vor intampla niciodata.

au urmat ore de seminar, ore in care pentru a simti ca fac ceva, am ales sa ajut o colega sa taie niste fluturasi. si ei vorbeau, pe fundalul foarfecelor pe care le-am muncit timp de doua ore, spre disperarea neexprimata a unor colege. iar eu simteam ca fac ceva (da, mi-am adus aminte si de ce imi spuneai tu, la un moment dat, despre Wittgenstein si ,,lucrul manual, mecanic"). trageam idei, cu o ureche si o nara, idei despre poezia lu' ivanescu, despre harry potter si bufnita lui. amalgam. taiem, taiem...

urmase o fuga spre ,,optionalul cu indieni", discutii, mesaje, asteptare. and then...au inceput sa se intample.

cata incoerenta

ceaiul a redevenit simbol (,,al neimplinirii", ar scrie multe colege) si m-am trezit alergand spre creanga. creanga liceul. ananda. aici urma sa zic ceva despre prietenia noastra, palmele psihice si modul in care reusim sa ne suportam de atata timp. and her friend. wow! in sfarsit cunosc un om nou (nu in sensul comunist) care sa-mi lase o impresie atat de puternica. nu, poate ca a fi sincer, deschis nu inseamna numai sa spui mereu tot ceea ce iti trece prin cap.

am pornit un tur de licee. am lipit afise cu usile lor deschise. n-am reusit sa ajungem la toate azi si nu, n-ar trebui sa simtim acea lipsa (,,nu am facut tot ceea ce ne-am propus pentru azi"). maine. maine veti face voi. azi am reusit sa fac chiar mai mult decat mi-as fi propus (daca as fi stiut, prin absurd, ce turnura ar fi luat azi). am timp. avem timp. incep sa scriu ,,feminin" :)) azi simt ca avem timp pentru absolut tot ce am vrea. chiar si pentru ,,ceai".

am vorbit. mult. poate ca daca ar fi venit cineva, sa-mi povesteasca ziua lui sau a ei, cu energia si verva cu care as face-o eu acum, as fi fost ipocrita (fara sa vreau, cred) si as fi turnat o sama de remarci incluzand, desigur, cuvinte ca ,,flower-power", ,,prostii", ,,clisee".

si am ramas cu anda. si cafeaua, de la acelasi dozator, stand, in noapte, pe pietrele aceleiasi ,,facultati care formeaza elite". noi, luna incetosata, 2-3 studioase care ieseau glont si paznicii care inca nu inteleg ce naiba tot facem noi, serile, in infectiunea aia. adevarul e ca seara, noaptea, vad mult mai greu gunoaiele, murdaria si oamenii urati. :)

...

ascult meciul si rememorez bucati. stiu foarte bine ca entuziasmul nu va tine. dar macar stiu ca nu e acel ,,ceai". este acum, in mine si nu conteaza daca va esua vreo eventuala incercare de reeditare a ,,conditiunilor" care au dus la producerea starii.



Comentarii