people versus people blog. ram's landing log

people versus people: Cum lucrurile care se amestecă sunt uneori mai interesante decât...

Queer things said straight


Sunday, April 10, 2011

Cum lucrurile care se amestecă sunt uneori mai interesante decât...

Ideea e să scriu despre Macbeth de la TNB (cel puţin, măcar să încep aşa). Mi-am readus aminte de ce nu pomenesc despre spectacolele la care am norocul (a se găsi un termen mai potrivit) să pot merge. Nu neapărat pentru că mi s-ar părea proaste - unele sunt chiar mult mai puţin nereuşite decât marea parte. Poate pentru că mă simt violată (creier violat, hai). Sunt mai multe chestii pe care le consider viol:

- crizele făcute de dragul dramei (nu, uneori nu îi cred pe cei de pe scenă aşa cum nici ei nu ne cred pe noi, feţele obosite/atente/entuziasmate/concentrate/muribunde/indignate/inexpresive din sală)

- momentele de circ (şi cum circul nu ar trebui să fie teatru....)

- cred din ce în ce mai puternic că apropierea de public se rezumă prin: hai sa-ţi dăm cu apă pe cap, să-ţi aruncăm hârtii în braţe, să-ţi facem languros cu ochiul sau să-ţi trezim ,,interesul" făcând aluzii sau glume nevoalate despre ce ştim noi că te poate preocupa pe tine - ţara, neamul, băsescul etc. (a se vedea împletirea cu genul de revistă)

- şi cum încă încerc să îmi înfrânez pornirile de a mai folosi scurtături, uneori observ cum ,,treburile" cât de cât importante sunt servite în cea mai facilă manieră (poate că noi, maimuţele, putem înţelege nişte chestii fără gesturi largi şi sentinţe ce tin loc de reclame mari şi luminoase care fac pe oricine să găsească magazinul de pantofi din dugheana de mall)

- viziune nouă şi haine noi nu-s sinonime; ne postmodernizăm, fireşte, când călărim cu lance şi ochelari de soare pe nas, când proiectăm pe pânza din spatele scenei bătălii din jocuri PC, când purtăm ceasuri electronice şi tricouri pe sub redingote vechi; dar când tot ceea ce ,,aducem nou" nu sunt decât scenele de genul...şi recitam ca peruşii traduceri din shakespeare fără să ne fi gândit nici noi prea mult la ce mai înseamnă astăzi ceea ce zicem...nah, e ok că are şi rimă, ne mai urlăm un pic şi piesa-i gătată

- unii oameni se potrivesc cu alţii ca nuca-n perete

Da, încă mă emoţionează (cumva) sfârşitul. Când mă adun pentru aplauze îmi amintesc cum numai pentru asta aş fi vrut, mică fiind, să mă fac actriţă. Mă emoţionează, spuneam şi reiau, finalul în care ea (de data asta, Valeria Seciu) sau el aruncă o privire spre muritorul aici-punem-adjectiv.

Alte piese îmi par mai puţin forţate. Le găsesc ceva-ul chiar dacă mă simt violată pe alocuri. Prognoză meteo. Uneori firele pe care mă poartă în construcţiile mele mentale încâlcite şi deseori paranoice sunt suficiente încât să spun că mi-au plăcut.

Sunt într-un cerc în care chestiile se amestecă şi se strâng. Devin nesigură pe ce cred eu din unii oameni dar asta nu e încă suficient să mă determine a înceta cu lamentările. Îmi place să-mi lustruiesc demonii, să-i atârn firesc, uman, deasupra noastră şi să rămân cu ei goală, aşa cum nici măcar eu nu cred, în momente ca alea, că sunt.


piersic scrie un roman, manolescu se hotărăşte să moară pe lângă actorii fără soţ, toţi golanii cu plete tinere sunt filosofi pentru că ei (se) ştiu şi (se) vorbesc acolo, sufletele de calici încă vii mai caută moartea pe siret, lumea ca un paradox ca şi nouă ne place, prejudecată şi mărire, oameni plini şi goi în aceeaşi secundă


::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

trei poze care-mi plac mult



::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

No comments:

Post a Comment