sfarsitul nu se simte nicicum. am prins atatea imagini faine din facultate ca imi dau seama ca n-are rost sa regret. au fost atatea chestii aiurea ca ma pot bucura ca se duce.
orice prelungire fortata duce la monotonie, groaza sau câh (oh, the word) asa cum cu cele nefortate e tocmai invers.
ah, ce ganduri profunde. oare cand o sa apuc sa mai postez ceva mai putin tampit pe aici?

niciodata.

[plamani spongiosi si putrezi, soare de poleiala]

Comentarii

  1. ce frumos:) daca scriai asta acuma o saptamana, as fi crezut ca esti Neghinita :) Dar cum scrii acuma, cred ca mi se potrivesc si mie concluziile tale:) Asta apropo' de cum iti spun unii oameni povestea lor si nu stiu ca o spun si pe a ta :P

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu