people versus people blog. ram's landing log

people versus people: o singură chestie pe o singură unitate de timp

Queer things said straight


Sunday, October 30, 2011

o singură chestie pe o singură unitate de timp

M-am trezit bine azi. Încă nişte fum în cameră iar câinele şi pisica (cu toate c-am aflat că-i motan încă îi mai spunem aşa) îşi făceau de lucru cerşind atenţie -fiecare din colţul şi în modul lui.
Şapoul ăsta e pentru toţi cei care ţin să mă anunţe cum şi-au început ziua (de la ce-au mâncat, ce şi-au adus aminte din vis, ce li s-a părut, ce-au simţit, de ce s-au lovit and beyond). Pare-mi-se c-am mai scris despre asta pe-aici aşa că nu voi mai zăbovi asupra subiectului. E de punctat că, evident, a mai apărut ceva ce-mi stă pe creier:

Direct de pe filele şi terenul sociologiei m-am trezit cu o temă care îmi pare din ce în ce mai mult că îmi invadează spaţiul personal. E vorba despre un fel de  jurnal- fişă de observaţie care ar trebui ţinut/ă vreo săptămână, interval orar constant. Mai mult, fiecare individ cu care aş lua contact ar trebui să intre într-o reţea, pe o ,,hartă", colorat corespunzător frecvenţei cu care interacţionăm. Cum ştiu că n-am o prea bună reacţie la ceea ce s-ar numi generic ,,autoritate",  de când mi-am adus aminte de temă şi pana acum am tot trecut prin etape ,,de apărare".
Îmi displace cumplit ideea de a înmâna unui străin (ze prof) însemnări care, chiar dacă sunt despre ,,persoanele cu care interacţionez", îmi par similare (ca nivel, de putem vorbi aşa) cu ceva ce-aş scrie despre mine însămi.

 De scăpat, cred că aş putea scăpa în diverse chipuri:
- evidentul: să refuz să fac tema (eventual prezenţă la predare şi un discurs în care să-mi argumentez alegerea)
- s-aleg un interval în care, zilnic, pot observa doar persoane cu care nu interacţionez decât tangenţial; cum ar fi să mă plimb o oră -sau să mint că a ţinut o oră- scriind ceva despre cei din metrouri, de pe peroane, de pe străzi
- s-aleg nişte ore la care de obicei dorm (deja trecem la sfidare, mda) sau la care sunt la cursuri şi aş prefera să fiu atentă la ceea ce se discută şi mai puţin (aproape deloc) la fiinţele ce-ar sta ca un soi de cobai
- să reduc mult şi pe câţiva şi să folosesc şi niscaiva imaginaţie
ş.a.m.d.

Uneori am impresia că informaţia la care sunt expusă sau pe care aleg să o accesez - fie că e vorba de o alegere de o fracţiune de secunda sau mult mai mult, îmi ,,înghite" şi ,,toceşte" hardul (aici nereferindu-mă neapărat numai la memorie -procesul psihic- ci şi la atenţie selectivă, de pildă ).
Atunci mă sperie gândul la ideea că aş putea nota extrem de rapid absolut toate legăturile pe care le fac, toate observaţiile (privind, auzind, mirosind, pipăind, gustând ceva), amintirile declanşate marcând, în acelaşi timp, momentele în care îmi comentez propria acţiune de înregistrare.
Imaginându-mi un astfel de scenariu simt nevoia de ceva. De un ceva. Cu caracter singular.




No comments:

Post a Comment