parcă zilele cu alergătură sunt cele mai faine.
înca încerc sa strâng ceva, de-un bilet de avion (şi ce banal ar fi asta pentru unii), gândindu-mă că scopul se va vedea după ce scap de piticii ăştia (ce-mi par mai mari decât el) care mă pândesc la fiecare sinapsă.
fug printre oameni, colecţionând poveşti, dând altele la schimb, mă simt deprimată dar bucuroasă cu fiecare coincidenţă sau gest minor. mă plâng de tot felul de căcaturi dându-mi seama că, pentru alţii, astea sunt, într-adevăr, chestii nedemne de luat în seamă. dar cum înca nu-s alţii, rămân cu ele şi cu mine, până la noi ,,ordine" date de şansă, ghinion, context socio-economic, întâmplare sau cum veţi vrea să le numiţi.

licenţa x (am depăşit no. 2) m-a tras un pic spre melancolie. melancolia de liceu este un diagnostic usor de întâlnit la bipezii banali ca mine. voi reciti Ciuleandra cea de acum...pt. că am impresia că cea din liceu îmi va părea oarecum străină.

măcar valul de căldură (cum nu găsesc alt termen, momentan) ce mă împinge la recitire este asemănător celui prin care cineva, mai demult, mă îmbia să muşc nişte Rebreanu.

şi cuvântul tăios (aşa îmi sună mie numele lui) era cât pe-aci să încheie postarea.