ultima amintire consemnata

Acum vreo 5 ani scosesem niste fragmente din Maitreyi (at that time I was hoping that I would grow up one day) si le aranjasem spre a reconstrui (macar cvasi-cronologic si de departe) o poveste. One of my stories, actually. Cea despre care nu voi mai scrie pe blog cu exceptia postului astuia. The old 17 returns, asadar.

“Alta data, cand o familie europeana ii invitase la Opera, si un tanar elegant incercase sa-i ia mana, in intuneric, Maitreyi ii spuse la ureche, destul de tare ca sa auda vecinii: “Am sa te bat cu papucul peste gura”! Panica. Loja in picioare. D-na X a intervenit. Discutii, explicatii, scuze.

-Am facut vreo greseala de gramatica? Intreba Maitreyi.”


“ Cand stau langa ea, pe covor, cetind impreuna, daca ma atinge, ma turbur nebuneste. Stiu ca si ea e turburata. Ne spunem multe prin literatura. Cateodata, ghicim amandoi ca ne vrem. (N.A.: Inexact; Maitreyi era castigata numai de joc, de voluptatea amagirii, nu de ispita. Nici nu-si inchipuia, pe atunci, ceea ce poate insemna pasiunea.)”

“Problema Maitreyiei. Dintr-un nimic ne-am suparat (de altfel, aceasta ni se intampla de doua ori pe zi) si […] ea si-a cerut scuze si jocul a reinceput.”

“Mi-a spus ca isi are partea ei de vina in <> noastre sentimentale. Dar lucrurile trebuie sa se sfarseasca aici; sa fim iar prieteni.”

“Seara imi spune ca e desperata ca nu i-a scris Tagore. Poetul e pentru ea mai mult decat un guru, e prieten, confident, logodnic, zeu- poate amant. […] Sunt gelos?”

“Maitreyi a inceput sa scrie o carte de poeme asupra <>.”

“Pe seara, ajungand iarasi sa vorbim despre casatoria ei – cu un strain, un tanar bengali care desigur ca nu o va face fericita, recunoaste Maitreyi – i-am marturisit ca marele meu pacat e acela de a fi nascut alb, ca daca as fi fost indian as fi avut alte sanse etc. [..] De ce nu era ingaduita unirea noastra?”

‘- E adevarat ca te insori cu fata inginerului?

Rosii si incepui sa-mi bat joc, asa cum fac de cate ori sunt pus intr-o incurcatura, mai ales daca trebuie sa apar pe cineva drag.”

“Niciodata n-am stiut mai precis ca atunci ca posed ceva, ca posed absolut.”

“In noaptea aceea am dormit greu, cu febra si visuri atroce; mi se parea c-o pierd pe Maitreyi, ca un inger cu barba alba ma izgoneste din casa aceasta, ca Sen ma priveste absent de pe terasa.[..] parca savarsisem un mare pacat.”

“Totusi, niciodata n-a sarutat-o, nici n-a mangaiat-o, decat pe par, adauga Maitreyi, ca si cum mi-ar fi ghicit gandul. […] Dar nu l-a uitat o clipa. Ar fi vrut sa ajungem buni prieteni, sa-mi impartaseasca mie toate acestea, sa-l iubim impreuna.”

“Cu mult inainte, vorbiseram odata impreuna despre voluptate, si ii spusei ca cineva, care stie a iubi cu adevarat, poate experimenta voluptatea oricat de neinsemnata ar fi atingerea trupului celuilalt. […] E foarte greu sa ai ceva cu adevarat… Mai mult ne inchipuim, decat posedam.”

“[…] schimbul acestei flori avea valoarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte. Dar atunci nu-I cunosteam inca simbolul si o strangeam in maini, si o sarutam pentru ca fusese a Maitreyiei, se lipise de sanul ei, si de acolo mi-o zvarlise ea…”

“-Acum te iubesc numai pe tine; niciodata n-am iubit mai inainte. Mi s-a parut ca iubesc. Acum stiu, acum e altfel.”

“Cum imi interpreta ea pe Kalidasa si cum gasea in fiecare vers de dragoste un amanunt din dragostea noastra tainuita. Ajunsesem sa-mi placa numai ceea ce ii placea si ei.”

“Maitreyi incepu sa-mi sarute mainile si sa-mi spuna ca acum i-a uitat, si pe guru si pe arbore, ca nu ma iubeste decat pe mine, ca celelalte dragoste n-au fost asa.”

“Nu cumva tot ce facem e determinat de asemenea robiri sentimentale?”

“Am simtit-o langa mine, strangandu-se toata, parca ar fi incercat sa se ascunda, sa se uite. Nu mai era sete trupeasca aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treaca in mine toata, asa cum trecuse sufletul ei. Nu-mi mai amintesc nimic, apoi; caci am cunoscut-o fara sa stiu, fara memorie.”

“Si toate amanuntele acestea ma chinuiau si mi se parea ca toti o doresc pe Maitreyi, ca ea se abandoneaza tuturor.”

“Vedeam cum o sorb toti din ochi, cum o doresc, si spectacolul acesta mi-era insuportabil, pentru ca nimeni de acolo nu stia ca Maitreyi este a mea si numai a mea.”

“Atunci am inteles ca nimic nu dureaza in suflet, ca cea mai verificata incredere poate si anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, in sfarsit, totul se uita sau se poate uita [..].”

“Mai tarziu, si chiar in tot timpul cand am scris aceasta povestire, m-am gandit asupra destinului meu de a nu ghici niciodata viitorul. Cine ar fi crezut ca, pe nesimtite, schimbari atat de mari se pot implini.”


“Maitreyi a tagaduit totul, recunoscand numai ca m-a sarutat de cateva ori in gluma, iar eu am sarutat-o pe frunte, dar altceva nu s-a intamplat. Si a rugat-o in genunchi sa nu mai spuna nimic inginerului. [..] In noaptea aceea au incuiat-o in odaia doamnei Sen, iar d-na sen a spus totul inginerului, stand pana tarziu la sfat despre cele ce trebuie sa faca, asa fel incat nimic sa nu se afle de catre vecini, caci atunci blestemul va cadea asupra intregii familii.”

“-…Si atunci trebuia sa se afle. Prea ati fost imprudenti. Va vedea toata lumea cand va sarutati pe jet. N-a avut nimeni curajul sa va atraga atentia.”

“Si totusi, mie nu-mi facusera, inca, nimic. Mai bine m-ar fi palmuit, gandeam.”

“Plecam pentru ca stiam prea bine ca numai asa i-as putea fi de vreun folos Maitreyiei; ca numai asa ea ma poate ajuta. Gandeam ca un adolescent.”

“Toti oamenii trebie sa treaca prin asemenea incercari. Si ei trebuie sa iasa mai intariti, mai puternici-nu sa se retraga in fundul muntilor.”

“Sufar de o gelozie nebuna, inumana. Doamne, cand ma insel eu? Unde ma insel eu? Sau toata lumea are, intotdeauna, dreptate?...”

“Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde sa stiu?”


Comentarii