[texte reproduse fără acordul autoarei. dacă se caută pe goagăl şi dă de pagina asta mă poate înjura pe mail să le şterg sau direct la seminar ;) ]
Ziua a patra
Noaptea s-a dus. O altă dimineaţă.
Claudia se află într-o promenadă prin parcul din faţa blocului.
Acolo e altceva!
Pomi, verdeaţă, flori, păsări...
Dar Claudia însăşi se află într-o promenadă.
Ador plimbările, îmi plac florile şi fluturii, jocul distins al luminii pe frunzele umezite. Şoapte albastre se aud... murmur fantomatic al dimineţii de primăvară cu acordurile galbene ale soarelui ce luminează tufişurile în spatele cărora se ascund uneori, pentru a-şi crea plăceri în linişte, privind la fetiţele dolofane, muncitorii de la combinatul din apropiere
Claudia îşi adoră plimbările. Şi Ea o vede, o priveşte din spatele geamului său. S-a mai împlinit puţin...
În părul Claudiei se vor ivi mâinile sale albe. Mâinile acelea mă pot dezmierda cum n-au făcut-o niciodată în copilărie. Pe când voi mă sfâşiaţi ele îşi vedeau tăcute de suferinţa lor.
Mama nu mi-a sărutat niciodată sânii,
Mama nu mi-a muşcat niciodată sfârcurile,
Mama nu a făcut niciodată dragoste cu mine.
Claudia se află într-o promenadă prin parcul din faţa blocului.
Claudia sărută prelungirile fluide ale azurului.
Claudia muşcă din fructele coapte ale parcului.
Claudia face dragoste cu doamna în alb.
Acolo e altceva!
Ziua a cincea
Am terminat de învăţat rugăciunea, iar bunică-mea este fericită. Nici nu-şi închipuie că eu ştiu mai multe. De asta le şoptesc în gând, ca să nu mă audă.
Cel de-al treilea poem dezgropat:
Te caut Doamnă în noroi şi-n rele
Feminitatea aprig mi-o doresc,
E cel mai rodnic simţământ firesc
A crede-n frumuseţi ascunse-n lume.
Dar n-am găsit nimic până acum...
Şi te iubesc c-o ură de zurliu
Slăvite Doamne, alb şi fumuriu!
Spre Tine din plăcere îmi fac drum.
Nu voi lăsa păcatele pe urme
Să moară-n timp ce caut vechiul monstru
Şi-n plin desfăt o să mă-nalţ din urbe
La sâni-mi goi să bei din vinul nostru.
E calea mântuirii sodomia
Când trupul se-mpreună cu Sofia.
Aş vrea să mă fac mare, pentru că omul mare deţine avantaje nelimitate. Aşa cred. Poftim, acum ziua s-a dus, iar ei mă trimit din nou la culcare. Ştiţi ce zic eu? Că omul mare nu doarme niciodată, că numai noi suntem obligaţi să o facem, ca să nu-l vedem pe Doamne-Doamne, care umblă peste tot, de cum se înserează. Mi-a spus mie o bătrână de la biserică.
Mama o să mă închidă mereu în somn.
Mama o să-mi apară în vis cum apare Doamne-Doamne în lume
Pe înserat.
Mama ştie asta şi nu se supără. Mă trimite la culcare mai repede.
Spre seară, am găsit-o pe Claudia în mijlocul unor flori albe de crin. Mi-am dat seama că se împlinise şi mai mult, din ce în ce mai mult...
Ziua a patra
Noaptea s-a dus. O altă dimineaţă.
Claudia se află într-o promenadă prin parcul din faţa blocului.
Acolo e altceva!
Pomi, verdeaţă, flori, păsări...
Dar Claudia însăşi se află într-o promenadă.
Ador plimbările, îmi plac florile şi fluturii, jocul distins al luminii pe frunzele umezite. Şoapte albastre se aud... murmur fantomatic al dimineţii de primăvară cu acordurile galbene ale soarelui ce luminează tufişurile în spatele cărora se ascund uneori, pentru a-şi crea plăceri în linişte, privind la fetiţele dolofane, muncitorii de la combinatul din apropiere
Claudia îşi adoră plimbările. Şi Ea o vede, o priveşte din spatele geamului său. S-a mai împlinit puţin...
În părul Claudiei se vor ivi mâinile sale albe. Mâinile acelea mă pot dezmierda cum n-au făcut-o niciodată în copilărie. Pe când voi mă sfâşiaţi ele îşi vedeau tăcute de suferinţa lor.
Mama nu mi-a sărutat niciodată sânii,
Mama nu mi-a muşcat niciodată sfârcurile,
Mama nu a făcut niciodată dragoste cu mine.
Claudia se află într-o promenadă prin parcul din faţa blocului.
Claudia sărută prelungirile fluide ale azurului.
Claudia muşcă din fructele coapte ale parcului.
Claudia face dragoste cu doamna în alb.
Acolo e altceva!
Ziua a cincea
Am terminat de învăţat rugăciunea, iar bunică-mea este fericită. Nici nu-şi închipuie că eu ştiu mai multe. De asta le şoptesc în gând, ca să nu mă audă.
Cel de-al treilea poem dezgropat:
Te caut Doamnă în noroi şi-n rele
Feminitatea aprig mi-o doresc,
E cel mai rodnic simţământ firesc
A crede-n frumuseţi ascunse-n lume.
Dar n-am găsit nimic până acum...
Şi te iubesc c-o ură de zurliu
Slăvite Doamne, alb şi fumuriu!
Spre Tine din plăcere îmi fac drum.
Nu voi lăsa păcatele pe urme
Să moară-n timp ce caut vechiul monstru
Şi-n plin desfăt o să mă-nalţ din urbe
La sâni-mi goi să bei din vinul nostru.
E calea mântuirii sodomia
Când trupul se-mpreună cu Sofia.
Aş vrea să mă fac mare, pentru că omul mare deţine avantaje nelimitate. Aşa cred. Poftim, acum ziua s-a dus, iar ei mă trimit din nou la culcare. Ştiţi ce zic eu? Că omul mare nu doarme niciodată, că numai noi suntem obligaţi să o facem, ca să nu-l vedem pe Doamne-Doamne, care umblă peste tot, de cum se înserează. Mi-a spus mie o bătrână de la biserică.
Mama o să mă închidă mereu în somn.
Mama o să-mi apară în vis cum apare Doamne-Doamne în lume
Pe înserat.
Mama ştie asta şi nu se supără. Mă trimite la culcare mai repede.
Spre seară, am găsit-o pe Claudia în mijlocul unor flori albe de crin. Mi-am dat seama că se împlinise şi mai mult, din ce în ce mai mult...
Comentarii
Trimiteți un comentariu