lucrurile se schimbă (nu repede, nu încet) dar când mă trezesc din anestezie le simt mai aproape, ma sperie mai tare. de data asta nici n-aş mai apuca să caut alte anestezice. e frica aia paralizantă, golul pe care îl simt când mă trezesc şi care durează până reuşesc să adorm. ştiu ce va urma, nu ştiu cum va fi dar nici la scenarii nu mă pot gândi prea mult pentru că greaţa e prea puternică. rămâne singura soluţie care a părut că dă roade: mersul pe jos printre maşini, dărâmături, câini, cuţitari, morminte, oameni grăbiţi şamd.

it is almost over and now I'm having second thoughts.